Theodor Pallady
| Theodor Pallady | |||
 Theodor Pallady - Autoportret | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | Theodor Pallady  | ||
| Născut | [1][2] Iași, România | ||
| Decedat | (85 de ani)[3][1] București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu Cimitirul Central din Chișinău | ||
| Părinți | Ioan sau Iancu Pallady Maria Cantacuzino | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | pictor | ||
| Locul desfășurării activității | Franța (–)[4] | ||
| Limbi vorbite | limba franceză[5] | ||
| Activitate | |||
| Domeniu artistic | poezie, pictură, proză | ||
| Studii | Politehnica din Dresda, Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris, Academia de Arte Frumoase din München | ||
| Pregătire | Ernst Erwin Oehme[*][[Ernst Erwin Oehme (artist german)|]], Jean Armand Isidore Pancher[*][[Jean Armand Isidore Pancher (botanist francez)|]], Gustave Moreau, Pierre Puvis de Chavannes | ||
| Mișcare artistică | postimpresionism, Tinerimea artistică, Societatea Arta română, Sindicatul Artelor Frumoase, Salonul Oficial de pictură și sculptură | ||
| Influențat de | Henri Matisse, Paul Cézanne | ||
| Premii | Maestru Emerit al Artei | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Theodor Pallady (n. , Iași, România – d. , București, România) a fost un pictor român, membru al avangardei artistice românești.
În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[6]
Date biografice
Theodor Pallady a fost fiul lui Ioan sau Iancu Pallady, căsătorit cu Maria Cantacuzino, sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino. Theodor s-a născut în Iași și a copilărit atât la Perieni (Tutova), unde părinții săi aveau o moșie, cât și la Iași. A urmat liceul ,,Sf. Gheorghe“ din București și, la dorința părinților, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la Politehnica din Dresda.[7]
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând în același timp lecții de desen și pictură cu Erwin Oehme, care, recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuiește să plece la Paris. În capitala Franței lucrează în atelierul lui Edmond Aman-Jean și se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde va avea colegi pe Henri Matisse, cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault și pe Albert Marquet. Mai târziu frecventează clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia mai ales finețea desenului și strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.
În 1904 se întoarce în țară și expune la Ateneul Român și la Saloanele Oficiale. Menține însă legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziții personale, până în anul 1940. Expune la Bienala din Veneția în anii 1924, 1940 și 1942.
Cu o formație complexă, provenită din rigoarea școlii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau și ale prietenilor săi, care vor pune bazele fovismului, Pallady își găsește curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuși Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspirația către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporțiilor domină arta lui Pallady, care refuză grandilocvența, sentimentalitatea și pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală spre compoziția clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.
Predilecția lui Pallady pentru natura moartă denotă dorința de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia și armonia sa. Renunțarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificației concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formația lui Pallady, însă cu siguranță reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.
Pentru peisajele sale pariziene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei, atât pentru a sugera tremorul luminii pe suprafața apei, cât și pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzișul arborilor, mișcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară într-o imagine coerentă.
Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioși artiști moderni, păstrându-și întreagă ambiția de a fi un pictor "din toate timpurile".
La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă „Theodor Pallady“. Curând după aceea, la 16 august 1956, a trecut în lumea celor drepți.
Muzeul Theodor Pallady
Casa Melik, aflată în București, pe strada Spătarului 22, sector 2, care a fost construită în 1750-1760 de către armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu, găzduiește azi Muzeul „Theodor Pallady”, în care sunt expuse tablouri pictate pe pânză de Pallady precum și peste 800 desene cu peisaje, nuduri, portrete sau interioare, reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady. Clădirea este astăzi cea mai veche casă din București și este inclusă pe lista monumentelor sub codul LMI: B-II-m-A-19723.[8][9][10]
În curtea muzeului se găsește statuia lui Theodor Pallady, realizată din bronz, operă a sculptorului român Gheorghe D. Anghel.
Note
- ^ a b c d Theodor Pallady, Pallady, Theodor[*][[Pallady, Theodor (encyclopedia article)|]]
- ^ a b Theodor Pallady, Allgemeines Künstlerlexikon Online
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ RKDartists, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Arhivat în , la Wayback Machine. Academia Română - Membrii post-mortem ai Academiei Române
- ^ Theodor Pallady, pictorul uitat al Iașului
- ^ Casa Melik, azi Muzeul Theodor Pallady
- ^ Muzeul Theodor Pallady - Casa Melik - Bucuresti, Hoinari.ro, accesat la 23 iunie 2013
- ^ Muzeul Theodor Pallady
Bibliografie
- Theodor Pallady: Jurnal, București, 1967
- Raoul Șorban: Theodor Pallady, București, 1975
- Ionel Jianu, Pallady, București, Editura Căminul Artei, 1944;
- K.Zambaccian, Theodor Pallady, București, Casa Școalelor, 1945;
- Marin Mihalache, Pallady: Mărturii, Cluj, Dacia, 1971;
- Mihai Ispir, Theodor Pallady, București, Meridiane, 1987;
- I.L.Georgescu, Pe urmele lui Theodor Pallady, București, Lumina Lex, 1998;
- A.Cebuc, traducere Valentina Puiu, Pallady, București, Monitorul Oficial, 2008.
- Dana Crișan - Pallady scriind. Jurnale, scrisori, însemnări, Editura Compania, 2009 - recenzie
- Krikor H. Zambaccian - Însemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957
- Pavel Șușară: Pallady, Monitorul Oficial, București, 2017 ISBN 978-973-567-976-7
Legături externe
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Theodor Pallady
- Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – P
- Theodor Pallady, pictorul uitat al Iașului Arhivat în , la Wayback Machine., 17 octombrie 2007, Ion Mitican, Ziarul Lumina
- Valori ale culturii naționale: Theodor Pallady - 53 de ani de la moarte, 16 august 2009, Amos News
| ||||||||
Avangarda artistică românească | ||
|---|---|---|
| Inițiatorii mișcării / Grupări semnificative | • Contimporanul - publicația artistică (1922 - 1932) — redactori șefi Ion Vinea și Marcel Iancu) • • Gruparea Contimporanul (1924 - 1936) — organizatori: Victor Brauner, Marcel Iancu, Max Herman Maxy, Milița Petrașcu, Hans Mattis-Teutsch cu colaborarea lui Constantin Brâncuși • • Sindicatul Artelor Frumoase (Lideri - Marius Bunescu, Camil Ressu, Dimitrie Serafim, Arthur Verona și Ion Theodorescu Sion) ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- |                |
| Publiciști — Teoreticieni de la Revista Contimporanul |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Publiciști — Teoreticieni de la Sindicatul Artelor Frumoase |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Contribuitori Sburătorul Grupul literar Sburătorul Revista Sburătorul | • Sburătorul - nume generic de grupare literar-artistică (1919 - 1943) • Cenaclul „Sburătorul“ – gruparea efectivă literar-artistică de diverși scriitori • Revista „Sburătorul“ (Revistă literară) - publicația literar-artistică a grupului (1919 - 1921 și 1926 - 1927) • Suplimentul „Sburătorul literar“ - suplimentul literar al revistei (1921 - 1922) • Eugen Lovinescu • Sincronism
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Alte grupuri artistice interbelice din București |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Varii publicații Reviste |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Artiști / Scriitori (ne)avangardiști cu diverse contribuții, din România și din străinătate |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Alte nume de varii participanți la mișcarea artistică a Avangardei artistice românești |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Redivivus (în anii 1960 - 1980) a Avangardei artistice românești | ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
| Mișcări artistice conexe premergătoare, sincrone quasi-sicrone sau ulterioare (în aldine italice doar cele din România) |
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- | |
Avangarda artistică românească • Grupări artistice • Secolul 20 în România • Mișcări și genuri artistice • Mișcări artistice românești | ||
| ||||||||
| |||||||||||||||||
