Hendrik Brugmans

Hendrik Brugmans
Date personale
Nume la naștereHendrik Brugmans Modificați la Wikidata
Născut[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Amsterdam, Țările de Jos[6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (90 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
Brugge, Flandra, Belgia[7][8] Modificați la Wikidata
PărințiHajo Brugmans[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIeb Brugmans[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Țărilor de Jos Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
politician
istoric
cadru didactic universitar[*]
romanist
luptător în rezistență[*]
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba neerlandeză[9]
limba engleză[10] Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Reprezentanților din Țările de Jos Modificați la Wikidata
În funcție
 – [1]

PremiiPremiul Carol cel Mare ()
Partid politicSDAP[*]
Alma materFacultatea de Litere din Paris[*]
Universitatea din Amsterdam
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Hendrik Brugmans (n. , Amsterdam, Țările de Jos – d. , Brugge, Flandra, Belgia) a fost un om politic și intelectual neerlandez.

Biografie

Părinții lui Hendrik Brugmans au fost istoricul Hajo Brugmans și Maria Keize.

Brugmans și-a făcut studiile de limbă și literatură franceză și și-a trecut doctoratul în 1934, cu o teză consacrată poetului și dramaturgului francez Georges de Porto-Riche (1849-1930).

Pentru scurt timp s-a ocupat de politică devenind membru din partea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor (Țările de Jos) al celei de-a Doua Camere a Statelor Generale (în neerlandeză Tweede Kamer der Staten-Generaal). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat de Gestapo, fiind închis între 1942 și 1944. Participând la Rezistența din țara sa, a devenit, după al Doilea Război Mondial, purtător de cuvânt al guvernului Schemerhorn.

Din 1948 până în 1950 Brugmans a predat literatura franceză la Universitatea din Utrecht. În 1950 a fost numit primul rector al Collège d'Europe, fiind unul dintre principalii fondatori ai acestuia, sarcină pe care a dus-o până în 1972, când a fost succedat de Jerzy Łukaszewski. Din 1972 până în 1980 a fost profesor extraordinar la Katholieke Universiteit Leuven (KUL), secția din Kortrijk / Courtrai, unde a predat Istoria Culturii Europene. Brugmans a fost cofondator al Fundației Europene a Culturii, de care a fost legat 43 de ani. A fost și președinte al Uniunii Federaliștilor Europeni (UEF).

După pensonarea de la Collège d'Europe, a continuat să locuiască la Bruges.

Din prima sa căsătorie cu Engelina Carolina Mary Kana avut o fiică. S-a recăsătorit cu Joanna Bral (pseudonim: Hanna Kirsten).

În cursul șederii sale la Bruges, calvinistul și agnosticul Hendrik Brugmans s-a convertit la catolicism, fiind primit în această confesiune de episcopul de Bruges, Émile-Joseph De Smedt.

Publicații

Brugmans a fost un publicist neobosit pentru promovarea unei Europe federaliste.

  • Cité européenne. Programme fédéraliste, Paris, 1950.
  • Schets van een Europese samenleving, Rotterdam, 1952.
  • Europa voorbij het nulpunt 1969-1975, Antwerpen - Amsterdam, N.V. Scriptoria, 1975 (247 p.)
  • Levend in Europa. Ontmoetingen en herinneringen, Alphen aan den Rijn, 1980.
  • Wij, Europa. Een halve eeuw strijd voor emancipatie en Europees federalisme. Opgetekend door H. Kirsten, Leuven/Amsterdam, 1988.

Articole

  • Arthur Lehning : homme libre et libertaire, Septentrion, 1980, Digitale Bibliotheek voor de Nederlandse letteren, Citiți online.

Onoruri

  • 1951: Premiul Carol cel Mare la Aachen
  • 1972: rector onorific al Collège d'Europe
  • 1972: cetățean de onoare al orașului Bruges
  • 1990: Medalia Uniunii Limbii Neerlandeze
  • 1997: Anul academic 1997-1998 al Collège d'Europe l-a luat pe Hendrik Brugmans drept patron al său.

Note

  1. ^ https://www.parlement.com/id/vg09lkyttcuk  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c d Dr. Hendrik Brugmans (în neerlandeză), Biografisch Portaal 
  3. ^ a b c d Hendrik Brugmans, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b c d Hendrik Brugmans, Autoritatea BnF 
  5. ^ a b Hendrik Brugmans, Munzinger Personen, accesat în  
  6. ^ „Hendrik Brugmans”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ a b Catalogus Professorum Academiae Rheno-Traiectinae, accesat în  
  8. ^ „Hendrik Brugmans”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  9. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  10. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

Literatură

  • Annemarie Van Heerikhuizen, Pioniers van een verenigd Europa, Digitale Bibliotheek Nederland, 2007

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hendrik Brugmans
Portal icon Portal Țările de Jos
Portal icon Portal Amsterdam
Portal icon Portal Al Doilea Război Mondial
Portal icon Portal Uniunea Europeană
Portal icon Portal Biografii
v  d  m
Laureați ai Premiului Carol cel Mare
Richard von Coudenhove-Kalergi (1950) · Hendrik Brugmans (1951) · Alcide de Gasperi (1952) · Jean Monnet (1953) · Konrad Adenauer (1954) · Sir Winston S. Churchill (1956) · Paul Henri Spaak (1957) · Robert Schuman (1958)  · George C. Marshall (1959) · Joseph Bech (1960) · Walter Hallstein (1961) · Edward Heath (1963) · Antonio Segni (1964) · Jens Otto Krag (1966) · Joseph Luns (1967) · Comisia Europeană (1969) · François Seydoux de Clausonne (1970) · Roy Jenkins (1972) · Don Salvador de Madariaga (1973) · Leo Tindemans (1976) · Walter Scheel (1977) · Konstantinos Karamanlis (1978) · Emilio Colombo (1979) · Simone Veil (1981) · Regele Juan Carlos al Spaniei (1982) · Oamenii din Luxemburg (1986) · Henry A. Kissinger (1987) · François Mitterrand și Helmut Kohl (1988) · Fratele Roger (1989) · Gyula Horn (1990) · Václav Havel (1991) · Jacques Delors (1992) · Felipe González Márquez (1993) · Gro Harlem Brundtland (1994) · Franz Vranitzky (1995) · Regina Beatrix a Țărilor de Jos (1996) · Roman Herzog (1997) · Bronisław Geremek (1998) · Tony Blair (1999) · Bill Clinton (2000) · György Konrád (2001) · Euro (2002) · Valéry Giscard d'Estaing (2003) · Pat Cox (2004) · Premiu extraordinar: Papa Ioan Paul al II-lea (2004) · Carlo Azeglio Ciampi (2005) · Jean-Claude Juncker (2006) · Javier Solana (2007) · Angela Merkel (2008) · Andrea Riccardi (2009) · Donald Tusk (2010) · Jean-Claude Trichet (2011) · Wolfgang Schäuble (2012) · Dalia Grybauskaitė (2013)  · Herman Van Rompuy (2014)  · Martin Schulz (2015)  · Papa Francisc (2016)  · Timothy Garton Ash (2017)  · Emmanuel Macron (2018)  · António Manuel (2019)  · Klaus Iohannis (2020)  · Svetlana Tihanovskaia, Maria Kalesnikava, Veronika Țepkalo (2022)  · poporul ucrainean, Volodîmîr Zelenski (2023)
Control de autoritate