Dioxid de sulf

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Identificare
Dioxid de sulf


Nume IUPAC	Dioxid de sulf
Alte denumiri	Anhidrida sulfuroasă
SMILES O=S=O^[1]
Număr CAS	7446-09-5
ChEMBL	CHEMBL1235997
PubChem CID	1119
Informații generale
Formulă chimică	SO₂
Aspect	gaz incolor, cu miros înțepător
Masă molară	64,06 g/mol
Proprietăți
Densitate	2,73 kg/m³ (la 1 bar, 15 °C)
Starea de agregare	gazoasă
Punct de topire	−75 °C
Punct de fierbere	−10 °C
Solubilitate	112 g/l. în apă
Presiune de vapori	3,3 bar (21 °C)
Toxic,
Fraze R	R23, R34
Fraze S	(S1/2), S9, S26, S36/37/39, S45
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text

Dioxidul de sulf SO₂ este anhidrida acidului sulfuros H₂SO₃. El este un gaz incolor, iritant al mucoaselor, cu un miros înțepător și gust acrișor. Gazul este toxic, se dizolvă în apă, formând acid sulfuros.

Dioxidul de sulf este produs prin arderea materialelor fosile ce conțin cca. 4% sulf, ca petrolul și cărbunele. Aceste procese duc la poluarea intensă a mediului, fiind cauza ploilor acide.

Producere

prin arderea sulfului sau hidrogenului sulfurat

\mathrm {S+O_{2}\ \longrightarrow \ SO_{2}}

prin arderea minereurilor cu sulf, ca de ex. pirita:

\mathrm {4\;FeS_{2}+11\;O_{2}\ \longrightarrow \ 2\;Fe_{2}O_{3}+8\;SO_{2}} \qquad \Delta H<0

prin reacția sulfiților cu acizi tari

\mathrm {Na_{2}SO_{3}+2\;HCl\ \longrightarrow \ 2\;NaCl+H_{2}O+SO_{2}}

prin reducerea acidului sulfuric de nemetale (sulf, carbon) sau hidracizi ai halogenilor și sulfului

prin reacția tiosulfatului de sodiu cu acid sulfuric concentrat cu intermediar acid tiosulfuric instabil

Caracteristici

Dioxidul de sulf în stare lichidă este un solvent pentru numeroase substanțe anorganice și organice. Electroliții dizolvați sunt puțin disociați. Punctul de lichefiere este de -10 grade Celsius^[2].

Este solubil în apă, 40 volume de gaz per 1 volum de apă la zero grade Celsius^[3]. Dizolvarea produce o soluție apoasă de acid sulfuros.

Poate fi oxidant sau reducător^[3].

Poate reacționa cu hidrogen sulfurat producând sulf elementar și apă. Reacția se produce natural în vulcani.

Reacționează cu apa de clor, brom și iod in soluție apoasă de iodură de potasiu producând decolorare. De asemenea decolorează și soluțiile de permanganat de potasiu.

Soluția apoasă poate fi oxidată la acid sulfuric soluție cu apă oxigenată. Similar sulfiții soluție pot fi oxidați la sulfați.

Poate fi redus cu hidrogen la sulf și hidrogen sulfurat.

Reduce fierul trivalent din săruri la fier divalent.

Utilizare

Este utilizat ca dizolvant. Este folosit de asemenea în industria alimentară ca și conservant al legumelor și fructelor sau pentru dezinfectarea butoaielor de vin sau bere. Gazul descompune vitamina B1.

În Europa, este notat cu numărul E 220 fiind admis pentru produsele „bio”. Dioxidul de sulf mai este utilizat în industria farmaceutică, sau a coloranților, precum și la înălbirea hârtiei sau materialelor textile.

În concentrații mari este toxic pentru plante sau animale, poluând apele și distrugând prin ploile acide vegetația pădurilor.

Simptome de intoxicație

La om, intoxicația cu dioxid de sulf produce:

dureri de cap
stare de ebrietate
vărsături (emeză)
amețeală

În concentrații mai mari gazul produce leziuni a mucoaselor căilor respiratorii, iar la nivel celular produce schimbări ale acizilor nucleici.

Note

^ „Dioxid de sulf”, sulfur dioxide (în engleză), PubChem, accesat în 19 noiembrie 2016
^ Ripan Ceteanu, p.234
^ ^a ^b Raluca Ripan, I. Ceteanu, p. 236

Bibliografie

Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972 (traducere din limba engleză)
Raluca Ripan, I. Ceteanu, Manual de lucrări practice de chimie anorganică - vol I Metaloizi, Editura de stat didactică și pedagogică, București, 1961
Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de chimie, Editura Enciclopedică Română, 1974
D. Negoiu, Tratat de chimie anorganică, editura Tehnică, vol.2, București, 1972

Legături externe

Definiție pentru aditivul alimentar „E220” la infocons.ro (denumire și descriere).

Vezi și

Trioxid de sulf

Control de autoritate	BNF: cb119764496 (data) GND: 4180392-9 LCCN: sh85130378 NDL: 00568537 NKC: ph123879

v • d • m Oxizi

Valențe variate	Tetroxid de stibiu (Sb₂O₄) • Oxid de cobalt (II,III) (Co₃O₄) • Oxid de fier (II,III) (Fe₃O₄) • Tetroxid de plumb (Pb₃O₄) • Suboxid de carbon (C₃O₂) • Oxid de mangan (II,III) (Mn₃O₄) • Oxid de argint (I,III) (AgO)

Starea de oxidare -1	Difluorură de oxigen (OF₂)

Starea de oxidare +1	Oxid de cesiu (Cs₂O) • Oxid de cupru (I) (Cu₂O) • Monoxid de dicarbon (C₂O) • Monoxid de diclor (Cl₂O) • Oxid de litiu (Li₂O) • Oxid de potasiu (K₂O) • Oxid de rubidiu (Rb₂O) • Oxid de argint (I) (Ag₂O) • Oxid de taliu (I) (Tl₂O) • Oxid de sodiu (Na₂O) • Apă (H₂O)

Starea de oxidare +2	Monoxid de aluminiu (AlO) • Oxid de bariu (BaO) • Oxid de beriliu (BeO) • Oxid de cadmiu (CdO) • Oxid de calciu (CaO) • Monoxid de carbon (CO) • Oxid de crom (II) (CrO) • Oxid de cobalt (II) (CoO) • Oxid de cupru (II) (CuO) • Oxid de fier (II) (FeO) • Oxid de plumb (II) (PbO) • Oxid de magneziu (MgO) • Oxid de mercur (II) (HgO) • Oxid de nichel (II) (NiO) • Monoxid de azot (NO) • Oxid de paladiu (II) (PdO) • Oxid de stronțiu (SrO) • Monoxid de sulf (SO) • Oxid de staniu (II) (SnO) • Oxid de titan (II) (TiO) • Oxid de vanadiu (II) (VO) • Oxid de zinc (ZnO)

Starea de oxidare +3	Oxid de aluminiu (Al₂O₃) • Trioxid de stibiu (Sb₂O₃) • Trioxid de arsen (As₂O₃) • Oxid de bismut (Bi₂O₃) • Trioxid de bor (B₂O₃) • Oxid de crom (III) (Cr₂O₃) • Trioxid de azot (N₂O₃) • Oxid de erbiu (III) (Er₂O₃) • Oxid de gadoliniu (III) (Gd₂O₃) • Oxid de galiu (III) (Ga₂O₃) • Oxid de holmiu (III) (Ho₂O₃) • Oxid de indiu (III) (In₂O₃) • Oxid de fier (III) (Fe₂O₃) • Oxid de lantan (III) (La₂O₃) • Oxid de lutețiu (III) (Lu₂O₃) • Oxid de nichel (III) (Ni₂O₃) • Trioxid de fosfor (P₂O₃) • Oxid de promețiu (III) (Pm₂O₃) • Oxid de rodiu (III) (Rh₂O₃) • Oxid de samariu (III) (Sm₂O₃) • Oxid de scandiu (III) (Sc₂O₃) • Oxid de terbiu (III) (Tb₂O₃) • Oxid de taliu (III)Tl (₂O₃) • Oxid de tuliu (III) (Tm₂O₃) • Oxid de titan (III) (Ti₂O₃) • Oxid de volfram (III) (W₂O₃) • Oxid de vanadiu (III) (V₂O₃) • Oxid de yterbiu (Yb₂O₃) • Oxid de ytriu (Y₂O₃) • Oxid de praseodim (III) (Pr₂O₃)

Starea de oxidare +4	Dioxid de carbon (CO₂) • Trioxid de carbon (CO₃) • Oxid de ceriu (IV) (CeO₂) • Dioxid de clor (ClO₂) • Oxid de crom (IV) (CrO₂) • Tetroxid de azot (N₂O₄) • Dioxid de germaniu (GeO₂) • Oxid de hafniu (IV) (HfO₂) • Oxid de plumb (IV) (PbO₂) • Oxid de mangan (IV) (MnO₂) • Dioxid de azot (NO₂) • Dioxid de plutoniu (PuO₂) • Oxid de rodiu (IV) (RhO₂) • Oxid de ruteniu (IV) (RuO₂) • Dioxid de seleniu (SeO₂) • Dioxid de siliciu (SiO₂) • Dioxid de sulf (SO₂) • Dioxid de telur (TeO₂) • Dioxid de thoriu (ThO₂) • Dioxid de staniu (SnO₂) • Dioxid de titan (TiO₂) • Oxid de wolfram (IV) (WO₂) • Dioxid de uraniu (UO₂) • Oxid de vanadiu (IV) (VO₂) • Dioxid de zirconiu (ZrO₂)

Starea de oxidare +5	• Pentoxid de stibiu (Sb₂O₅) • Pentoxid de arsen (As₂O₅) • Pentoxid de diazot (N₂O₅) • Pentoxid de niobiu (Nb₂O₅) • Pentoxid de fosfor (P₂O₅) • Pentoxid de tantal (Ta₂O₅) • Oxid de vanadiu (V) (V₂O₅)

Starea de oxidare +6	Trioxid de crom (CrO₃) • Trioxid de molibden (MoO₃) • Trioxid de reniu (ReO₃) • Trioxid de seleniu (SeO₃) • Trioxid de sulf (SO₃) • Trioxid de telur (TeO₃) • Trioxid de wolfram (WO₃) • Trioxid de uraniu (UO₃) • Trioxid de xenon (XeO₃)

Starea de oxidare +7	Heptoxid de diclor (Cl₂O₇) • Oxid de mangan (VII) (Mn₂O₇) • Oxid de reniu (VII) (Re₂O₇) • Oxid de technețiu (VII) (Tc₂O₇)

Starea de oxidare +8	Tetroxid de osmiu (OsO₄) • Tetroxid de ruteniu (RuO₄) • Tetroxid de xenon (XeO₄) • Tetroxid de iridiu (IrO₄) • Tetroxid de hasiu (HsO₄)

Altele	Superoxid · Peroxid · Oxocarbon · Suboxidă · Oxianion · Ozonuri ·

Oxizii sunt sortați după stările de oxidare ale elementului Categorie:Oxizi