Operațiunea Inimaginabil

Operațiunea Inimaginabil (Operation Unthinkable) a fost numele codificat de două planuri legate de un conflict între aliații occidentali și Uniunea Sovietică. Ambele au fost ordonate de către prim-ministrul britanic Winston Churchill în 1945 și dezvoltat de către Hastings Lionel Ismay șef de stat major al Forțelor Armate Britanice la sfârșitul războiului în Europa. Prima dintre cele două se baza pe un atac surpriză asupra forțelor sovietice staționate în Germania, în scopul de a "impune voința aliaților occidentali" asupra sovieticilor și de a-l forța pe Iosif Stalin să-și onoreze acordurile încheiate în ceea ce privește viitorul Europei Centrale. Atunci când șansele au fost judecate ca fiind "fanteziste", planul inițial a fost abandonat. Numele de cod a fost folosit în schimb pentru un scenariu defensiv, în care britanicii se apărau împotriva unei înaintări sovietice spre Marea Nordului și Oceanului Atlantic în urma retragerii forțelor americane de pe continent. Studiul a devenit primul plan de contingență al erei Războiului Rece pentru un război cu Uniunea Sovietică.^[1] Ambele planuri au fost strict secrete la momentul creării lor, și nu a fost publicate până în 1998.^[2]

Operațiuni ofensive

Scopul inițial principal al operațiunii a fost declarată, după cum urmează: "să impună Rusiei voința Statelor Unite și a Imperiului Britanic. Chiar dacă „voința” ale acestor două țări poate fi definită ca fiind nu mai mult, decât o afacere corectă pentru Polonia, care nu se limitează în mod necesar la angajament militar " ^[4]. Cuvântul "Rusia" este utilizat foarte mult în document, ținând cont de faptul că Imperiul Țarist avea practic aceleași frontiere ca și URSS. Șefii de Stat Major s-au preocupat de faptul că, având în vedere dimensiunea enormă a forțelor sovietice dislocate în Europa, la sfârșitul războiului, iar percepția că liderul sovietic Iosif Stalin nu era de încredere, exista o amenințare sovietică asupra Europei de Vest. Superioritatea numerică sovietică la sfârșitul ostilităților în Europa a fost de aproximativ 4:1 în cazul numărului militarilor și 2:1 pentru tancuri. ^[3] Uniunea Sovietică avea încă să lanseze atacul asupra Japoniei, și deci o presupunere în raport a fost că Uniunea Sovietică s-ar alia cu Japonia, dacă aliații occidentali încep ostilitățile.

Data ipotetică pentru începerea invaziei aliate din Europa a fost programată pentru 1 iulie 1945.^{[3] [3]} Planul presupunea un atac surpriză cu până la 47 de divizii britanice și americane în zona Dresda, în mijlocul liniilor sovietice.^[3] Acest lucru a reprezentat jumătate din aproximativ 100 de diviziuni (ca. 2.500.000 oameni), disponibile la în unitățile britanice, americane și canadiene la acel moment.^[2]

Bazele studiului

Înainte de a întocmi planurile, s-a pornit de la premize, care se pot cuprinde în șase puncte:

• operațiunea va fi puternic susținută de populațiile țărilor occidentale aliate și va antrena un moral înalt în rândul trupelor.
• aliații pot conta la sprijinul deplin al trupelor poloneze,
• nu se apelează la alte țări din Europa de Vest cu privire la o posibilă implicare militară, dar se păstrează opțiunea de a folosi baze și alte facilități ale acestor țări;
• URSS se aliază cu Imperiul Japonez
• data de începere a ostilităților este programată pentru 1 iulie 1945;
• mișcările descrise sunt prevăzute până la acea dată.

În timp ce accepta ideea unui nou război total, documentul subliniază importanța unei victorii militare limitate, dar care ar putea avea beneficii politice mari. În această ipoteză era prevăzută o redistribuire a resurselor americane în Europa și reînarmarea diferitelor națiuni europene.

Planul ofensiv

Majoritatea operațiunilor ofensive ar fi fost întreprinse de către forțele americane și britanice, precum și de forțelor armate poloneze din Occident și până la 100.000 de foști soldați germani din Wehrmacht. Atacul ar fi decurs în flancul din nord al forțelor sovietice pe linia Chemnitz-Dresda cu 47 de divizii din care 14 divizii de blindate contra a 170 de divizii sovietice din care 30 blindate. Superioritatea trebuia să fie echilibrată printr-o tactică mai bună și superioritate aeriană. Atacul urma să se desfășoare în două direcții: pe linia Stettin-Schneidemuhl-Bydgoszcz și la sud pe ligna Leipzig-Cottbus-Poznan și spre Breslau, flancul stâng al operațiunii fiind asigurată de marină.

Orice succes rapid ar fi fost din cauza surprizei. Se estima că sovieticii au 516 divizii în Europa (din care 169 de șoc) și 259 divizii blindate (din care 118 de șoc), și 14.600 avioane, în principal avioane de vânătoare și de bombardament de atac la sol. Britanicii aveau superioritate navală și în privința bombardierelor cu rază lungă de acțiune, dar față de industria naziștilor, industria sovietică era dispersată și deci greu de lovit cu aviația, o strategie de distrugere a industriei sovietice nu ar fi fost eficace. Dacă un succes rapid nu se putea obține înainte de venirea iernii, aliații s-ar fi angajat într-un război total, care s-ar fi prelungit. Luând în considerare experiența germanilor în Operațiunea Barbarossa, în raportul din 22 mai 1945, Comitetul statului major britanic sublinia faptul că ținând cont de:

• superioritatea sovieticilor de 4-1 în cazul infanteriei și de 2:1 în cazul blindatelor Europa unde era proiectat să aibă loc conflictul,
• faptul că distrugerea liniilor militare defensive rusești și al complexului militaro-industrial ar lua mult timp
• datorită mărimii forțelor oponente „succesul rapid” va fi greu de obținut,

concluzia este, că o operațiune ofensivă ar fi „un hazard", planul fiind considerat nefezabil.

Considerații geopolitice

În ipoteza unui conflict era foarte probabil, că sovieticii vor ocupa rapid Norvegia, Grecia și strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru a controla accesul la Marea Neagră, pentru a face posibilă ieșirea flotei sovietice din Marea Neagră, dar pe de altă parte făcea imposibilă un atac naval direct împotriva URSS-ului. În plus, Irak și Iran era un pas logic ca URSS să profite de situație să ocupe aceste țări, punând în pericol și Egiptul și India, chiar dacă britanicii se îndoiau de succesul unui atac împotriva Indiei. În Extremul Orient o alianță ruso-japoneză ar fi permis Imperiului Soarelui Răsare să iasă de sub presiunea americană și reia ofensiva în China continentală. Se considera că majoritatea a luptelor decisive ar fi avut loc în Europa centrală.

Operațiuni defensive

Ca răspuns la o solicitare a lui Churchill din 10 iunie 1945, s-a întocmit un raport cu privire la „ce măsuri ar fi necesare pentru a asigura securitatea insulelor britanice în caz de război cu Rusia în viitorul apropiat".^[5] Forțele Statelor Unite erau relocate în Teatrul de Operațiuni din Pacific să se pregătească pentru invazia Japoniei (Operațiunea Downfall), iar Churchill era îngrijorat de faptul că această reducere a forțelor de suport ar lăsa pe sovietici într-o poziție puternică ca să declanșeze acțiuni ofensive în Europa de Vest. Raportul a concluzionat că, dacă Statele Unite își concentrează forțele militare în teatrul din Pacific, șansele Marii Britanii în cazul unui conflict "ar fi fost fanteziste."^[6]

Epilog

Statul major a respins planul lui Churchill de a păstra capete de pod pe continent, considerând că nu ar avea niciun avantaj operațional, în schimb prevedeau, ca în cazul unui atac Marea Britanie să se apere cu Royal Air Force și cu Royal Navy, iar în cazul unui atac masiv cu rachete, printre metode fiind prevăzută și bombardamentul strategic. În 1946 tensiunile crescând și apărând tot mai multe conflicte între sovietici și occidentali, s-a discutat din nou oportunitatea unui cap de pod, s-a discutat și direcția de retragere a anglo-americanilor în cazul unui atac sovietic. Dwight D. Eisenhower a preferat o retragere spre Țările de Jos și nu spre Italia, motivând proximitatea acestora de Marea Britanie.

Vezi și

• Planul Totality
• Planul Dropshot

Citări

Referințe

Legături externe

• en Bob Fenton: The secret strategy to launch attack on Red Army Telegraph, Issue 1124, 1 October. 1998
• Julian Lewis: 978-0-415-49171-6 Changing Direction: British Military Planning for Post-war Strategic Defence, 2nd edn., Routledge, 2008, pp.xxx-xl (ISBN 0-415-49171-1)

v • d • m Evenimente marcante ale Războiului Rece NATO • Pactul de la Varșovia • Mișcarea de Nealiniere • SEATO • ANZUS Anii 1940 Conferința de la Ialta • Operațiunea Inimaginabil • Conferința de la Potsdam • Afacerea Guzenko • Războiul din Vietnam (1945–1946) • Criza iraniană din 1946 • Războiul Civil Grec • Incidentul din Canalul Corfu • Discursul de la Stuttgart • Primul Război din Indochina • Doctrina Truman • Conferința relațiilor asiatice • Planul Marshall • Lovitura de stat din Cehoslovacia din 1948 • Ruptura dintre Tito și Stalin • Blocada Berlinului • Trădarea occidentală • Cortina de Fier • Blocul răsăritean • Războiul Civil Chinez Anii 1950 Cortina de Bambus • Războiul din Coreea • Lovitura de stat iraniană (1953) • Revolta est-germană (1953) • Lovitura de stat guatemaleză (1954) • Divizarea Vietnamului • Prima criză a Strâmtorii Taiwan • Summitul din Geneva (1955) • Protestele de la Poznań din 1956 • Revoluția ungară din 1956 • Mișcările studențești din Timișoara - 1956 • Criza Suezului • Criza Sputnik • Cea de-a doua criză a Strâmtorii Taiwan • Revoluția Cubaneză  • Dezbaterile de Bucătărie • Conferința de la Bandung • Amendamentul Bricker  • McCarthism • Operațiunea Gladio • Doctrina Hallstein Anii 1960 Criza congoleză • Ruptura chino-sovietică • Incidentul doborârii avionului U-2 • Invazia din Golful Porcilor • Zidul Berlinului • Războiul Colonial Portughez (Războiul angolez de independență • Războiul independență din Guinea-Bissau • Războiul mozambican de independență) • Criza rachetelor cubaneze • Războiul din Vietnam • Lovitura de stat braziliană din 1964 • Ocuparea Republicii Dominicane de SUA (1965–1966) • Războiul sud-african de graniță • Tranziția la Noua Ordine • Teoria dominoului • Declarația ASEAN • Războiul civil Laoțian • Junta militară greacă (1967–1974) • Incidentul navei USS Pueblo • Războiul de șase zile • Războiul de uzură • Revoluția Culturală • Războiul chino-indian • Primăvara de la Praga • Scrisoarea 77 • SALT I • SALT II • Comunismul gulaș • Conflictul de frontieră chino-sovietică • Buncărele din Albania Anii 1970 Destinderea • Tratatul de Neproliferare Nucleară • Septembrie Negru în Iordania • Războiul Civil Cambodgian • Realpolitik • Diplomația Ping-Pong • Înțelegerea Celor Patru de la Berlin • Vizita lui Nixon în China (1972) • Lovitura de stat chiliană (1973) • Războiul de Iom Kipur • Revoluția Garoafelor • Strategic Arms Limitation Talks • Războiul de tufiș din Rodezia • Războiul Civil Angolez • Războiul Civil Mozambican • Războiul Ogaden • Dezbinarea chino-albaneză • Războiul vietnamo-cambogian • Războiul chino-vietnamez • Revoluția Iraniană • Operațiunea Condor • Războiul de Eliberare al Bangladesh-ului • Linia coreeană 902 Anii 1980 Războiul Afgano-Sovietic • Boicotarea Olimpiadei din 1980 și 1984 • Solidaritatea Poloneză • Reacția sovietică • Contras • Criza din America Centrală (anii 1970) • RYAN • Zborul 007 • Able Archer 83 • Războiul Stelelor • Invazia Grenadei • Revoluția filipineză din 1986 • Protestele din Piața Tiananmen • Invazia Panamei de către SUA (1989) • Scrisoarea celor șase • Căderea Zidului Berlinului • Revoluția din 1989 • Glasnost • Perestroika • Revoluția Română din 1989 Anii 1990 Revoluție democratică în Mongolia • Destrămarea Iugoslaviei • Dizolvarea URSS • Destrămarea Cehoslovaciei Cronologie • Personalități • Doctrine, ideologii, politici