Divorțul de Catifea

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Stema Cehoslovaciei, 1918-1961.
Stema Cehoslovaciei, 1918-1961.
Acest articol este parte a seriei
Istoria Cehoslovaciei
Origini
(până în 1918)
Prima republică
(1918–1938)
A doua republică și
al doilea război mondial
Protectoratul Boemiei și Moraviei
Statul Slovac
(1938–1945)
A treia republică
(1945–1948)
Cehoslovacia comunistă
(1948–1989)
Revoluția de catifea și
instaurarea democrației
(1989–1992)
Disoluția
1 ianuarie 1993

Divorțul de Catifea este un termen folosit pentru dizolvarea Cehoslovaciei în două țări independente: Republica Cehă și Slovacia. Divorțul de Catifea a avut loc la 1 ianuarie 1993.

Termenul este folosit ca o analogie la Revoluția de Catifea din 1989 care a adus sfârșitul comunismului în Cehoslovacia și schimbarea regimului în cel democratic.

Consecințe

Cetățenie

Inițial, cetățenia dublă nu a fost permisă dar după câțiva ani a devenit posibilă. Puține persoane dețin la ora actuală cetățenie dublă cehă și slovacă, și după aderarea ambelor țări la Uniunea Europeană în 2004, această problemă a devenit aproape inexistentă. Cetățeni a ambelor țări noi au avut dreptul de a călători în cealaltă țară fără pașaport și au putut să lucreze fără permisiune oficială (acest drept a fost folosit de foarte mulți slovaci care au plecat să lucreze în Cehia).

Economie

Dizolvarea federației cehoslovace a avut impacte negative asupra ambelor economii, mai ales în 1993, din cauză că relațiile de import-export între cele două republici au trebuit să devină internaționale și să se conformeze la birocrația pe care acest proces o aduce. Înaintea „divorțului”, au fost multe speranțe că dizolvarea federației va aduce beneficii economice pentru Cehia, care nu va mai trebui să suporte o Slovacie mai puțin dezvoltată. Aceste speranțe nu au fost realizate în plin, deși Cehia a demonstrat o creștere economică destul de semnificativă, în contextul tranziției, în anii 1990. O altă prezumție economică a fost faptul că Slovacia va deveni o economie tip „tigru” nefiind eclipsată de Cehia. Acest lucru s-a întâmplat, mai ales după 2000, când Slovacia a devenit o economie cu o creștere economică foarte puternică. Deși la ora actuală Cehia are un PIB pe cap de locuitor mai ridicat decât cel slovac, Slovacia a arătat o creștere economică mai mare decât Cehia în ultimii ani și a intrat într-o perioadă de boom economic.






Cehoslovacia (sau Ceho-Slovacia) 1918–1939; 1945–1992

Austro-Ungaria
(până în 1918)

(Boemia, Moravia, o parte a Sileziei, zona nordică a Regatului Ungariei (Slovacia și Rutenia Subcarpatică)

Prima republică
(19181938)

Sudetenland + alte teritorii germane

Teritoriile "Ungariei Superioare" aloe Ungariei

(19381945)

Republica Cehoslovacă (ČSR)
(19451960)

Republica Socialistă Cehoslovacă (ČSSR)
(19601990) Republica Socialistă Cehă
Republica Socialistă Slovacă

Republicile Federale Cehă și Slovă (ČSFR)
(19891992) Republica Cehă
Republica Slovacă

Republica Cehă

Slovacia

(din 1993)

Republica Ceho-Slovacă (ČSR) inclusiv Slovacia autonomă și Transcarpatia
(19381939)

Protectoratul

Prima republică slovacă

(19391945)

"Ungaria Superioară"
(1939-1945)

parte a RSS Ucraineană
(1944/19461991)

Regiunea Transcarpatia a Ucrainei
(din 1991)

Ocupația germană
guvernul din exil
Perioada comunistă (parte a Blocului răsăritean) 19481989