Limbi celtice

Limbi celtice
Clasificare
limbi indo-europene
  • Limbile celtice
Statut oficial și codificare
ISO 639-2cel[1]  Modificați la Wikidata
Răspândire în lume
Repartiția limbilor celtice în zilele noastre: majoritare (în verde închis), minoritare (în verde deschis)
Repartiția limbilor celtice în zilele noastre: majoritare (în verde închis), minoritare (în verde deschis)
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Limbile celtice sunt o ramură a limbilor indo-europene derivată din limba proto-celtică, numită și „celtica comună”. Pentru prima dată cuvântul celtic a fost folosit pentru a denumi această familie a limbilor de către Edward Lhuyd[2], în 1707.

Altădată vorbite pe mari teritorii ale Europei Occidentale, Centrale[3] și Meridionale, inclusiv Peninsula Iberică, teritoriile Franței de azi și Insulele Britanice, astăzi, limbile celtice mai sunt în uz în: Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Bretania, Cornwall și Insula Man și, de asemenea, în comunitățile minoritare ale popoarelor celtice din alte regiuni ale lumii, îndeosebi în Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Se observă procesul lent de revitalizare, în toate ariile de folosire a limbilor celtice.

În trecut, limbile celtice au fost deseori categorisite împreună cu limbile italice, formând ramura comună a limbilor italo-celtice, așa cum se procedează cu limbile slave și baltice. Astăzi, ipoteza aceasta este, în general, considerată eronată, lingviștii și etnologii propunând teoria de contact intensiv între popoarele preceltice și preitalice, care rezultă din suprapunerea parțială a ariilor locuite de ele.

Clasificare

Există două modele de clasificare a limbilor celtice: cel mai vechi model le împarte prin criteriul schimbării fonetice a consoanei labiovelare /kʷ/ în /p/ sau k(ʷ). Al doilea model spune că criteriul decisiv de „frângere” a comunității protocelte a fost distanța dintre popoare, grupul hispanoceltic fiind cel dintâi care s-a separat, iar schimbarea /kʷ/ în /p/ sau k(ʷ) s-a întâmplat, în mod independent, ca și schimbarea asemănătoare a aceluiași sunet din latină în română și sardă.

Mai jos, sunt prezentate ambele modele de clasificare:

Criteriul geografic
Criteriul fonetic

Universități care propun cursuri de limbi celtice

Europa

America de Nord

Note

  1. ^ Language 
  2. ^ Edward Lhuyd (1660 – 1709) a fost un naturalist, botanist, lingvist, geograf și anticar galez.
  3. ^ În sudul Transilvaniei au fost descoperite urme ale locuirii celților.


v  d  m
Limbi indo-europene
Limbi indo-iraniene
assamezăavesticăbactriană • beluciană • bengaleză • kașmiriană • darihindigujarati • kuci • kurdă • maithili • malvi • marathinepalezăorianăosețianăpali • pamiriană • paștunăpersanăpunjabăromanisakasanscrităsarmatăscițiană • sindhi • singaleză • șumaști • tadjicăurduzazaki
Expansiunea limbilor indo-europene
Limbi italice
aragonezăaranezăaromână (macedoromână) • asturianăcatalană (valenciană) • corsicană (galureză) • dalmată • fala • faliscăfrancezăfriulanăgalicianăistroromânăitalianăladinăladino (iudeo-spaniolă) • latinămeglenoromânămirandezăneapolitanăoccitanăoscăpiemontezăportughezăretoromanăromânăsardă (campidaneză, logudoreză) • sasareză • sicilianăspaniolăumbrianăvalonăvenetă
Limbi slave
Limbi baltice
curonianăjatvianăselonianăzemgalianăletonălituanianăprusacă veche
Limbi celtice
bretonăceltibericăcornicăcumbricăgalațianăgalezăgalicăirlandezălepontinămanxnoricăpicticăscoțiană
Limbi germanice
Limbi anatoliene

carianăhititălicianălidianăluvianămilianăpalaică

pisidianăsidetică
Altele
Categorisire incertă
dacăfrigianăilirămacedoneană vechetracă
Cu text cursiv sunt marcate limbile dispărute.
Control de autoritate