Constantin Alexandru Rosetti
| Constantin A. Rosetti | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1]  București, Țara Românească | ||
| Decedat | (68 de ani)[1] București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Părinți | Count Alexandru Ruset[*][[Count Alexandru Ruset |]][2] Elena Obedeanu[*][[Elena Obedeanu |]][2] | ||
| Căsătorit cu | Maria Rosetti | ||
| Copii | Vintilă C. A. Rosetti | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | scriitor jurnalist politician | ||
| Limbi vorbite | limba română[3] | ||
| Președinte al Camerei Deputaților din România | |||
| În funcție – | |||
| Ministru al Afacerilor Interne | |||
| În funcție – | |||
| Președinte al Camerei Deputaților din România | |||
| În funcție – | |||
| În funcție – | |||
| Prim-ministru al României | |||
| În funcție – | |||
| Senator al României | |||
| Deputat al României | |||
| Partid politic | PNL | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Constantin Alexandru Rosetti (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) – deseori numit C. A. Rosetti[4] –, a fost un om politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și puternic militant al luptei pentru Unirea Principatelor Române.
Viața și activitatea
Înainte de 1848
Constantin Alexandru Rosetti s-a născut în București și a fost fiul spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei, născută Obedeanu.
Studiile și le-a făcut la Colegiul „Sfântul Sava” din București, unde a avut profesori, printre alții, pe Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. În 1832 (sau 1833) intră în armată, servind până în august 1836, când a demisionat. "Se apucă de literatură, apoi intră în administrație, fiind șeful poliției din Pitești în 1842, și după aceea în magistratură, fiind procuror la Tribunalul civil din București. Își dădu demisia în 1845." [5]
În 1844 pleacă pentru prima dată la Paris: "Aveam apoi nădejdea că lucrînd 3-4 ani, mă voi întoarce în patria mea, voi străluci eu prin știință și virtute, voi ferici o zi măcar pe muma, voi ridica puțin patria mea și astfel mă voi sfîrși și eu, cu cugetul în pace că mi-am împlinit frumos misia." [6] Este în legătură cu alți prieteni și amici: Ion C. Brătianu, pictorul Constantin Daniel Rosenthal, Vasile Mălinescu, Andronescu, Scarlat Vîrnav. Prin septembrie (început de octombrie) pleacă înapoi în țară, căci îi vin vești cum că mama sa este bolnavă.
După moartea mamei sale (decembrie 1844), pe la jumătatea anului 1845 pleacă din nou la Paris, unde audiază cursurile istoricilor și gânditorilor Jules Michelet, Edgar Quinet, și alți reprezentanți ai spiritului revoluționar francez al epocii. Aici, se străduiește, împreună cu moldoveanul Scarlat Vârnav, să întărească relațiile dintre studenții valahi și cei moldoveni, uniți în jurul ideilor noi de autodeterminare națională și dreptate socială. În această atmosferă, se înființează, în decembrie 1845, Societatea studenților români din Paris, al cărei scop mărturisit era să-i ajute pe tinerii mai săraci, dar dotați, să facă studii la Paris. Ca președinte al societății este ales Ion Ghica, secretar C. A. Rosetti, iar casier Scarlat Vârnav.
Este inițiat în masonerie în 1844, în Loja masonică „Trandafirul Perfectei Tăceri" din Paris, primind toate gradele, până la gradul 18 în 1847, tot în această lojă. În 1848 ia parte la înființarea Lojii bucureștene Lumina. În 1923 numele său a fost acordat unui atelier din București. S-a numărat între puținii masoni români prezentați în „Dicționarul Franc-Masoneriei” realizat sub coordonarea lui Daniel Ligou. [7]
Se întoarce la București în iulie-august 1846, lansându-se în afaceri: deschide împreună cu doi prieteni străini care locuiau în Țara Românească, economistul austriac Erik Winterhalder și britanicul Effingham Grant (viitorul său cumnat) o librărie, iar în noiembrie 1846 cumpără tipografia asociației literare care acoperea activitatea societății secrete Frăția: "Asociațiunea literară a României". În acești ani începe să ia parte din ce în ce mai activă la conducerea comerțului bucureștean.
În 1847 se căsătorește cu Mary Grant, devenită astfel Maria Rosetti, o scoțiano-franțuzoaică, cea care a fost modelul tabloului România revoluționară pictat de C.D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. [8]. Mary Grant era sora consulului englez la București, Effingham Grant, el însuși căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviță, fiica lui Alexandru Racoviță. [9]
Revoluția de la 1848 și exilul
În timpul revoluției din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al revoluționarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de poliție (agă) la București și redactor al ziarului "Pruncul român".
După înfrângerea guvernului revoluționar, face parte din primul lot de exilați, urcați de turci cu două plute în susul Dunării, până la granița cu Austria. De aici pleacă spre Franța prin Ungaria, Croația și Austria. Ajunge la Paris în decembrie 1848 [10]. În anii exilului (1848-1857) a contribuit la editarea revistei "România viitoare" și mai ales a revistei "Republica Română", în care a militat pentru unirea principatelor într-un stat democratic.
Activitatea după revenirea în țară (1857)
A revenit în țară în mai 1857. Cu această ocazie, ziarul Israelitul român a publicat în numărul din 7/19 iunie 1857, sub titlul Rusciuk, 11/25 mai 1857, o scrisoare a lui C. A. Rosetti, din care rezultă că la întoarcerea din exil acesta a intrat în țară cu pașaport de la ambasada otomană și cu concursul unor cercuri evreiești[11].După revenirea în țară, a editat ziarul liberal-radical "Românul" și a avut un rol de seamă în Adunarea ad-hoc și în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor și în Țara Românească. În paginile ziarului "Românul", care a apărut timp de aproape o jumătate de secol, a militat pentru reforme democratice, pentru unitatea națională, pentru independența națională a țării.
A fost unul dintre conducătorii Partidului Național Liberal, creat în anii 1874-1875, dar în 1884, intrând în conflict cu Ion Brătianu, a organizat o disidență liberală. A susținut cu entuziasm proclamarea independenței țării și participarea României la războiul ruso-turc din 1877-1878. În 1858 a pus bazele "Asociației lucrătorilor tipografi din București", al cărui președinte a fost. În 1863 a fondat Casa de ajutor reciproc a tipografilor din România alături de Walter Scarlat, Iosif Romanov, Zisu Popa, Mihalache Gălășescu și Petre Ispirescu.
A fost în mai multe rânduri ministru și președinte al Camerei Deputaților. A făcut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind pentru câteva luni ministru al "Instrucțiunii publice și Cultelor". A fost de două ori primar al Capitalei. În amintirea revoluționarului român, în București există strada C.A. Rosetti și Piața C. A. Rosetti, unde tronează Monumentul lui C. A. Rosetti.
Publicistica lui se caracterizează prin avânt romantic, stil patetic, vibrant. În tinerețe a scris versuri sentimentale și patriotice, a tradus din Byron, Béranger, Lamartine, Hugo.
În 1867 C. A. Rosetti a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății literare române, care a devenit ulterior Academia Română.
Note
- ^ a b c d Constantin A. Rosetti, Autoritatea BnF
- ^ a b Genealogics
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ În scrierile vremii numele familiei este adesea ortografiat "Roset"
- ^ Notiță bio-bibliografică în: Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti, vol. II - Celelalte ramuri (Academia Română, "Studii și cercetări", XLVII, București, 1940).
- ^ C.A.Rosetti, Jurnalul meu, Ed. Dacia, 1974, p.79-80.
- ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Constantin A. Rosetti
- ^ Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, pag. 102
- ^ Podul Grant, lângă Gara de Nord în București îi poartă numele.
- ^ Conform informațiilor pe care el însuși le dă într-o scrisoare către Jules Michelet din 12 decembrie 1850 - în: C.A. Rosetti, Corespondență, Ed. Minerva, 1980, p. 367.
- ^ după M.Eminescu-opera_completă,volum10 „Mai deunăzi..."
Bibliografie
La Wikisursă există texte originale legate de Constantin Alexandru Rosetti
- Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966
- Vasile Netea, C. A. Rosetti (București, 1970)
- Marin Bucur, C. A. Rosetti, Mesianism și Donquijotism revoluționar (București, 1970)
- Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, ed. Humanitas, 2005
- C. A. Rosetti, Corespondență, Ed. Minerva, București, 1980 (ediție îngrijită, prefațată, note și comentarii de Marin Bucur)
- C. A. Rosetti, Jurnalul meu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974 (ediție îngrijită și prefațată de Marin Bucur)
- Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti, vol. II - "Celelalte ramuri" (Academia Română, "Studii și cercetări", XLVII, București, 1940)
- Cristian Romano, Iosif Romanov-librar,edititor și tipograf din București in prima jumatate a secolului al XIX-lea, în: "Anuarul Arhivelor Municipiului București", nr.1/1996
- Bibliografie suplimentară
- Săndulescu, Al. (), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 29–34
Legături externe
- Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – R
- CTITORI AI ROMÂNIEI / 150 de ani de la Unirea Principatelor Române[nefuncțională], 19 ianuarie 2009, Jurnalul Național
| Predecesor: Christian Tell | Primar al Bucureștiului (1) ianuarie 1871 - martie 1871 | Succesor: Scarlat Kretzulescu |
| Predecesor: George Manu | Primar al Bucureștiului (2) aprilie 1877 - august 1877 | Succesor: Constantin Bosianu (interimar) |
| |||||||
Format:Răsturnarea lui Alexandru Ioan Cuza
| |||||||
| |||||||||||||||||
| ||||||||
| ||
|---|---|---|
| Adunarea Deputaților 1862 - 1947 |
|  |
| Marea Adunare Națională 1948 - 1989 | ||
| Adunarea Deputaților 1990 - 1992 | ||
| Camera Deputaților din 1992 | ||
| ||
|---|---|---|
| România (1864 - 1881) |
|  |
| Regatul României (1881 - 1947) |
| |
| România comunistă (1948 - 1989) | ||
| România postcomunistă (1990 - prezent) |
| |
Note: (1), (2) - numărul mandatului • (AP) - ajutor de primar • (PI) - primar interimar | ||
| |||||||||||||||||
