Sigismund, Arhiduce al Austriei
| Sigismund de Habsburg | |
| Arhiduce al Austriei | |
 Sigismund, conte de Tirol (Pinacoteca Veche, München) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 octombrie 1427 Innsbruck |
| Decedat | 4 martie 1496 (68 ani) Innsbruck |
| Înmormântat | Mӑnӑstirea Stams |
| Părinți | Frederic al IV-lea Anna de Braunschweig-Lüneburg |
| Frați și surori | Margareta de Habsburg[*] Hedwig de Habsburg[*] Wolfgang de Habsburg[*]  |
| Căsătorit cu | Eleonora Stuart[*] (din ) Caterina a Saxoniei[*] (din ) |
| Religie | catolicӑ |
| Ocupație | Regent |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce, conte, arhiduce |
| Familie nobiliară | Casa de Habsburg |
| Duce al Austriei Anterioare și Conte de Tirol | |
| Domnie | 24 iunie 1439 - 4 martie 1494 |
| Predecesor | Frederic al IV-lea |
| Succesor | Maximilian I |
Modifică date / text  | |
Sigismund, supranumit cel Bogat în monede, (în germană Siegmund der Münzreiche; n. 26 octombrie 1427, Innsbruck – d. 4 martie 1496, Innsbruck) aparținând Casei de Habsburg, a fost arhiduce titular al Austriei și regent al Austriei Superioare (formată din Tirol și Austria Anterioară).
Motto-ul său: „Laudanda est voluntas”.[1]
Biografie
Sigismund aparține liniei leopoldine a Casei de Habsburg fiind fiul ducelui Frederic al IV-lea și al celei de-a doua soții a sa, Anna de Braunschweig-Lüneburg (1390–1432), fiica ducelui Frederic I de Braunschweig-Wolfenbüttel și a soției lui Anna de Saxonia.
La moartea tatălui său în 1439, Sigismund avea doar doisprezece ani. Frederic al III-lea, care îi era văr, a fost desemnat tutorele său. Pentru extinderea influenței spre vest, Sigimund urma să se căsătorească cu Radegunde, fiica cea mare a regelui francez, Carol al VII-lea, însă ea a murit înainte de căsătorie în 1445. Deoarece Tirolul era o sursă de venit profitabilă pentru Frederic al III-lea, el l-a ținut pe Sigismund practic prizonierul său până când acesta a împlinit 19 ani. Abia atunci când Stările generale din Tirol l-au amenințat cu război, Frederic i-a permis lui Sigismund să plece în Tirol - comitatul pe care îl moștenise de la tatăl său.
În 1446 Sigismund a preluat cârmuirea în Tirol și Austria Anterioară și și-a stabilit reședința la Innsbruck. Până la moartea sa, el s-a aflat în conflict cu Nikolaus Cusanus, episcopul de Brixen pentru stăpânirea domeniilor din văile râurilor Inn și Eisack și din Pustertal. În 1449 Sigismund s-a căsătorit la Innsbruck cu prințesa Eleonora Stuart (1431–1480), fiica regelui Iacob I al Scoției și a soției lui, Ioana Beaufort.
În 1451 a cumpărat jumătate din comitatul Bregenz[2] de la Elisabeta de Hochberg (Hachberg), moștenitoarea lui Wilhelm al VII-lea de Montfort (d. 1422). În 1453 el a adăugat proprietăților sale Tannberg și Mittelberg (Großes Walsertal și Kleines Walsertal) și a numit-o pe soția sa, Eleonore, guvernator.[3] În același an, el a confirmat episcopului din Augsburg, Peter de Schaumberg, drepturile episcopiei sale asupra posesiunilor lui din valea râurilor Inn și Adige.[4] Pe 10 mai 1458 Sigismund a primit Austria Anterioară de la arhiducele Albert al VI-lea, la care ulterior a renunțat.[5]
Conflictul cu Nikolaus Cusanus, cauzat de probleme de legalitate a proprietăților, a devenit o dispută fundamentală între puterea religioasă și cea laică și a avut consecințe în ceea ce-l privește pe Sigismund care în 1460 a fost excomunicat de Papa Pius al II-lea.[6]
În 1469 acumularea unei mari datorii cauzate de stilul său de viață l-a obligat să dea ca gaj lui Carol Temerarul (ducele Burgundiei) comitatul Pfirt (moștenit de la străbunica sa), landgrafiatul Alsacia, Freiburg im Breisgau și alte câteva orașe, dar a păstrat Sundgau din sudul Alsaciei și dreptul de răscumpărare a teritoriilor.[7] În 1474 Sigismund a cumpărat comitatul Sonnenberg, de la Eberhard I de Waldburg-Sonnenberg o zonă care va aparține mai târziu landului Vorarlberg.
În 1453 Sigismund a primit oficial, împreună cu el toți ceilalți duci din familia de Habsburg, titlul de Arhiduce de la împăratul Frederic al III-lea care a admis și recunoscut Privilegium maius pe 6 ianuarie la Wiener Neustadt.[8]
În 1484 Sigismund s-a căsătorit cu prințesa în vârstă e 16 ani, Caterina de Saxonia (1468–1524), fiica ducelui Albert al III-lea de Saxonia și a soției sale Sidonia de Boemia.
În același an, Sigismund a mutat monetăria Tirolului de la Merano la Hall în Tirol, ceea ce a inițiat ascensiunea acestui oraș (ca centru al comerțului cu sare și stație navală principală în vest) care a devenit cel mai important oraș comercial din țară. Astfel cel supranumit „bogat în monede” este și „tatăl” monedei numite guldiner, bătută pentru prima dată la Hall în1486, care a fost modelul pentru majoritatea celorlalte monede europene emise în secolele XVI-XVIII.[9] În același timp (ultimul sfert al secolului al XV-lea) Sigismund a transformat și extins Cetatea Firmian de lângă Bolzano într-o monumentală cetate militară numită Sigmundskron, care avea rolul de garnizoană la granița cu nordul Italiei.[10]
Sigismund a promovat la curtea sa scriitori și traducători umaniști, precum și producția de scrieri juridice, istoriografice sau din alte domenii.[11]
În 1486 ducele Georg al Bavariei a cumpărat pentru 52 011 de guldeni de la Sigismund, margrafiatul Burgau, care fusese gajat episcopului de Augsburg. În 1487 ducele Georg împreună cu vărul său Albert al IV-lea, duce al Bavariei Superioare, a cumpărat pentru 50 000 de guldeni de la ducele Sigismund pentru o perioadă de 10 ani administrarea unor domenii ale Tirolului. Toate acestea l-au nemulțumit pe împăratul Frederic al III-lea, care a creat în 1488 Liga șvabă cu scopul de a opri extinderea celor doi duci din familia de Wittelsbach. În 1489, Georg nu numai că a trebuit să plătească 36 000 de guldeni ca preț pentru încheierea păcii cu împăratul, ci a trebuit să renunțe și la margrafiatul Burgau. Pe data de 10 iulie 1489 Georg a încheiat pacea cu Liga șvabă și s-a separat de Albert.
În 1487 Sigismund a atacat Veneția, dar această acțiune nu i-a adus niciun câștig teritorial. O consecință a acestui conflict a fost mutarea importantelor târguri de la Bolzano la Mittenwald. De asemenea, finanțatorului său Georg Gossembrot i-a fost înlesnit câștigul de venituri suplimentare, deoarece Sigismund a emis o instrucțiune în 1488 prin care mărfurile către Augsburg nu mai puteau fi transportate prin Telfs(d) și prin pasul Fern(d) ci doar peste muntele Zirler(d) prin Seefeld și Scharnitz.[12] În 1490, datorită presiunii exercitate de Stările generale din Tirol, Sigismund a trebuit să renuțe la guvernare în favoarea lui Maximilian I (care ulterior a urmat la tronul romano-german după moartea lui Frederic al III-lea, tatăl său) și astfel toate teritoriile habsburgice s-au aflat din nou sub stăpânire unică.
Când arhiducele Sigismund a murit în 1496, ramura tiroleză a liniei leopoldine s-a stins. El a fost înmormântat în Mănăstirea Stams. Una dintre statuile care înconjoară așa-numitul „Mormânt austriac”, îl înfățișează pe Sigismund.
Căsătorii și descendenți
Sigismund s-a căsătorit pe 12 februarie 1449 cu prințesa Eleonora (1431–1480), fiica regelui Iacob I al Scoției și al soției sale Ioana de Beauford.[13] Din această căsătorie nu au rezultat urmași. Existența unui fiu, Wolfgang, a fost dovedită ca falsă fiind probabil confundat cu fratele mai mare al lui Sigismund cu același nume care a murit la vârsta copilăriei (n./d. 16 februarie 1426).
Căsătoria încheiată pe 24 februarie 1484 la Innsbruck cu prințesa Caterina (1468–1524), fiica ducelui Albert al III-lea de Saxonia și a soției sale Sidonia de Boemia, a rămas, de asemenea, fără urmași.[13]
Note
- ^ Citat după Wurzbach: Biographisches Lexikon 7, pg. 146, Sigismund von Tirol
- ^ Cealaltă jumătate a fost cumpărată de Ferdinand I în 1523 conform Ignaz Vinzenz Zingerle: Die tirolischen Weisthümer., (ed.) Karl Theodor von Inama-Sternegg, partea 1: Unterinntal., Braumüller, Viena 1975
- ^ Manfred Scheuch. Österreich. Provinz, Weltreich, Republik. Ein historischer Atlas. ISBN 3-87070-588-4.
Titlul Conte de Bregenz și Sonnenberg a făcut parte dein Marele titlu al habsburgilor până în 1918. - ^ Ignaz Vinzenz Zingerle: Die tirolischen Weisthümer., (ed.) Karl Theodor von Inama-Sternegg, partea 1: Unterinntal., Braumüller, Viena 1975, pg. 1–3 (versiune online)
- ^ Konstantin Moritz A. Langmaier: Erzherzog Albrecht VI. von Österreich (1418–1463). Ein Fürst im Spannungsfeld von Dynastie, Regionen und Reich., Köln 2015, pg. 522-523.
- ^ Oswald Stimpfl: Südtirol, Editura Karl Baedeker, Ostfildern, pg. 55
- ^ După ultimele cercetări această informație nu ar fi corectă. Sigismund nu a vândut aceste teritoriile lui Carol Temerarul ci doar le-a dat ca gaj și de aceea ele sunt denumite „gaj burgund”. Wilhelm Baum afirmă că datoriile pentru care Sigismund a dat acest gaj, nu are legătură cu stilul de viață risipitor al lui Sigismund ci cu ultimul său război purtat împotriva confederațiilor elvețiene (vezi Wilhelm Baum: Sigmund der Münzreiche. Zur Geschichte Tirols und der habsburgischen Länder im Spätmittelalter, Bolzano 1987).
- ^ Walter Kleindel: Urkund dessen. Dokumente zur Geschichte Österreichs von 996 bis 1955, Österreichischer Bundesverlag GmbH, Viena 1984, pg. 44, ISBN 3-215-04447-1
- ^ Gerald Aichner: Hall in Tirol und die Salzregion., Berenkamp, ISBN 3-85093-043-2
- ^ Hannes Obermair: How to record a conflict? În: Communities and Conflicts in the Alps from the Late Middle Ages to Early Modernity., Editura Marco Bellabarba, Bologna-Berlin 2015. ISBN 978-3-428-14821-9, pg. 105.
- ^ Peter Assion: Siegmund von Tirol. În: Verfasserlexikon., vol. VIII, folia 1212–1214.
- ^ Thomas Kühtreiber: Straße und Burg. Anmerkungen zu einem vielschichtigen Verhältnis, pg. 286. În: Kornelia Holzner-Tobisch, Thomas Kühtreiber, Gertrud Blaschitz (ed.): Die Vielschichtigkeit der Straße. Kontinuität und Wandel in Mittelalter und früher Neuzeit, Veröffentlichungen des Instituts für Realienkunde des Mittelalters und der frühen Neuzeit 22, Viena 2012, pg. 263–301.
- ^ a b Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser, Editura Böhlau, Viena 1993, ISBN 9783205980964, p. 6.
Bibliografie
- Constantin von Wurzbach: Habsburg, Sigismund von Tirol., nr. 282. În: Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, partea a 7-a, Editura Kaiserlich-königliche Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1861, pp. 146–148 (versiune online)
- Franz von Krones: Sigmund, Erzherzog von Oesterreich. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB)., vol. 34, Editura Duncker & Humblot, Leipzig 1892, pp. 286–294.
- Wilhelm Baum: Sigmund der Münzreiche. Zur Geschichte Tirols und der habsburgischen Länder im Spätmittelalter, Editura Athesia, Bolzano 1987, ISBN 88-7014-449-6.
- Peter Schmid: Sigmund „der Münzreiche“ (versiune online) în: Neue Deutsche Biographie (NDB)., vol. 24, Editura Duncker & Humblot, Berlin 2010, ISBN 978-3-428-11205-0, pp. 362-363. (versiune online)
- Brigitte Sokop: Stammtafeln europaischer Herrscherhauser, Editura Böhlau, Viena 1993, ISBN 9783205980964.
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
