Programul Mercury

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Capsula spațială Mercury 8 în Hangarul S de la Cape Canaveral

Programul Mercury a fost primul program spațial al NASA.

Istoric

Scopul acestui program era să trimită un om pe orbită. A debutat cu lansări fără om la bord și cu animale. La doar 20 de zile după misiunea Vostok 1, capsula Mercury cu Alan Shepard la bord, a pornit într-un zbor suborbital de 16 minute. Apoi, la o săptămâna , capsula Liberty Bell 7 cu Virgil Ivan Grissom la bord, a pornit într-un zbor suborbital. La amerizare, capsula s-a scufundat dar astronautul a fost recuperat cu succes. Tot în 1961, John Glenn a plecat într-un zbor orbital în misiunea Friendship 7. A mai urmat un zbor de 3 orbite, Aurora 7, unul de 6 orbite, Sigma 7 și unul de 36 de ore, ultimul zbor spațial american cu o singură persoană la bord, Faith 7. Erau planificate și alte zboruri, ca Freedom 7 II. Programul Mercury a costat 384 mil. $ și s-a încheiat în 1963. Au participat 7 astronauți: Alan Shepard, Gus Grissom, John Glenn, Scott Carpenter, Wally Schirra, Gordon Cooper, supranumiți „The Mercury Seven”.

Vehicule

Capsula Mercury avea doar 1,7 m3 în interior, fiind cea mai mică navă spațială americană. Au fost folosite 2 rachete : PGM-11 Redstone (suborbitală) și SM-65 Atlas (orbitală)


v  d  m
Programul Mercury
Misiuni
Automate: Little Joe 1 · Big Joe 1 · Little Joe 6 · Little Joe 1A · Little Joe 2 · Little Joe 1B · Beach Abort · Mercury-Atlas 1 · Little Joe 5 · Mercury-Redstone 1 · Mercury-Redstone 1A · Mercury-Redstone 2 · Mercury-Atlas 2 · Little Joe 5A · Mercury-Redstone BD · Mercury-Atlas 3 · Little Joe 5B · Mercury-Atlas 4 · Mercury-Scout 1 · Mercury-Atlas 5
Cu echipaj: Mercury-Redstone 3 · Mercury-Redstone 4 · Mercury-Atlas 6 · Mercury-Atlas 7 · Mercury-Atlas 8 · Mercury-Atlas 9
Mercury program capsule
Mercury program capsule
Subprograme
Mercury-Atlas · Mercury-Redstone · Mercury-Scout · Mercury-Jupiter · Little Joe · Big Joe
Rachete
Atlas · Redstone · Blue Scout II · Big Joe · Little Joe · Jupiter
v  d  m
Programe spațiale pilotate ale Guvernului Statelor Unite
Active
SSI (cooperare) · Orion (în dezvoltare) · Artemis (în curs)
Foste
Mercury  · X-15 (suborbital)  · Gemini  · Apollo  · Skylab  · Apollo-Soiuz (cu URSS)  · Space Shuttle  · Shuttle-Mir (cu Rusia)
Neconstruite
MISS  · Orion  · Dyna-Soar  · Manned Orbiting Laboratory  · Freedom (acum SSI)  · Orbital Space Plane  · Programul Constellation
v  d  m
Zborul spațial
Generalități
Astrodinamică • Istorie (Cursa Spațială • Accidente și incidente • Recorduri) • Politica spațială • Legea spațial • Zbor spațial privat
Aplicații
Astronomie • Sateliți de comunicație (Internet • Radio • TelefonTeleviziune) • Navigație prin satelitMilitarizarea spațiului • Arhitectură spațială • Explorarea spațiului • Meteorologie spațială
Zbor spațial
cu echipaj
Generalități
Astronaut • Sistem de menținere a vieții (Activitate extravehiculară • Costum spațial) • Activitate extravehiculară • Imponderabilitate • Turism spațial • Colonizarea spațiului • Lista zborurilor spațiale cu echipaj uman (1961–1970 • 1971–1980 • 1981–1990 • 1991–2000 • 2001–2010 • 2011–2020 • 2021–prezent)
Programe
Vostok • Mercury • Voshod • Gemini • Soiuz • Apollo • (Skylab Apollo–Soyuz) • Space ShuttleMir (Shuttle–Mir) • Stația Spațială Internațională • Shenzhou • Tiangong
Pericole
Efectele zborului spațial asupra corpului uman (Sindromul de adaptare cosmică) • Radiație cosmică • Supraviețuire • Vreme
Navă spațială
Vehicul de lansare • Navă spațială robotizată • Rachetă • Propulsia navei spațiale • Planor spațial
Destinații
Suborbitale • Orbitale (geocentrice • geosincrone) • Interplanetare • Interstelare • Intergalactice
Lansare spațială
Ascensiune directă • Viteză de eliberare • Sistem de lansare nereutilizabil și reutilizabil • Rampă de lansare • Lansare spațială fără rachetă • Cosmodrom
Agenții spațiale
Argentina CoNAE • Brazilia AEB • Canada CSA • Republica Populară Chineză CNSA • Uniunea Europeană ESA • Franța CNES • Germania DLR • India ISRO • Indonezia LAPAN • Iran ISA • Israel ISA • Italia ASI • Japonia JAXA • Coreea de Nord NADA • Coreea de Sud KARI • Pakistan SUPARCO • Rusia Roscosmos • Suedia SNSB • Ucraina SSAU • Regatul Unit UKSA • Statele Unite ale Americii NASA
Control de autoritate