Radiație alfa

S-a sugerat ca în pagina Dezintegrare alfa să fie inclus conținutul acestei pagini sau secțiuni.

Radiația alfa (α): la trecerea prin substanță, suferă 3 tipuri de interacțiuni: ciocnire, frânare în câmp electric și captura de către nucleu. Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urma ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristica, x). Tot prin interacțiunea cu păturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e^- din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e^- smulși pot genera la rândul lor ionizari, ei constituie radiație delta. Franarea în câmp electric a radiației α înseamnă interacții succesive, în urma cărora particulele pierd energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizari. În acest stadiu, particulele α captează 2 electroni din mediu și se transformă în atomi de He (Heliu).

Fizicianul român Gheorghe Manu a adus contribuții importante la studiul absorbției radiației alfa în materie.

Bibliografie

I.G. Murgulescu, J. Păun Introducere în chimia fizică vol I,3 Nucleul atomic. Reacții nucleare. Particule elementare Editura Academiei RSR, București 1982