Războaiele romano-etrusce

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Etruscii și Roma în perioada 750-500 î.Hr.

Războaiele romano-etrusce au fost o serie de lupte între Roma antică (Regatul roman și Republica romană) și etrusci, în perioada timpurie a istoriei romane.

Înainte de fondarea Romei

Potrivit mitului fondator roman, așa cum a fost retransmise de către Titus Livius, etruscii, conduși de regele Mezentius, aliat cu regele Turnus al rutulilor, i-au atacat pe latinii și pe troienii exilați, conduși de Latinus și Aeneas. Latinii și troienii au fost victorioși, iar Turnus a fost ucis în luptă. Pacea a fost încheiată stabilindu-se ca râul Tibru să fie granița comună dintre etrusci și latini[1].

Războiul lui Romulus cu Fidenae și Veii

În secolul al VIII-lea î.Hr., în timpul domniei primului rege al Romei, Romulus, Fidenates (un popor etrusc) a decis să distrugă Roma, care era o viitoare amenințare, și a început să jefuiască teritoriul său. Romulus a mărșăluit contra Fidenae și a făcut tăbăra la circa un kilometru de această populație. După ce a organizat o ambuscadă în tufișuri, a adus restul armatei la porțile cetății Fidenae pentru a provoca ieșirea trupelor din oraș. Fidenates, observând aspectul dezorganizat intenționat al trupelor romane, cad în capcană. Trupele lui Romulus au intrat prin porțile orașului care nu au mai putut fi închise și au cucerit orașul.

Războiul lui Tullus Hostilius cu Fidenae și Veii

Războiul lui Servius Tullius cu etruscii

Războiul cu Veii și Tarquinii, după înlăturarea monarhiei de la 509 î.C.

Războiul cu Clusium de la 508

Războiul romanilor cu sabinii (505-504)

Războiul fabian cu Veii (483-476)

Alianța Veii-sabină (475-474)

Luptele de la Sutrium, Nepete și de lângă Tarquinii (389-386)

Războiul cu Tarquinii, Falerii și Caere (359-351)

Războiul romanilor cu etruscii (311-308), în cadrul celui de-al doilea război samnit

Al treilea război samnit

Concluzii

Subjugarea romană a Etruriei s-a terminat în anul 264 î.Hr.

Romanii au ieșit victorioși din aceste conflicte, iar etruscii au fost asimilați de cultura romană, în timp ce Roma a devenit o superputere mediteraneană.

Note

  1. ^ Titus Livius - Ab urbe condita, 1:2-3


v  d  m
Războaiele romane
Republica Romană
Războaiele etrusce · Războiul cu Liga Latină · Războaiele samnite · Războiul cu Pirus · Războiul latin · Războaiele punice (I, II, III) · Războaiele macedonene · Războiul sirian · Războaiele persane · Răscoalele sclavilor (Prima · A Doua  · A Treia)  · Războiul social · Războaiele mitridatice · Războaiele galice · Invaziile Britaniei (Iulius Cezar) · Războiul civil roman al lui Cezar · Sfârșitul Republicii
Gladius
Imperiul Roman
Imperiul Bizantin
Istorie militară