Erich von Manstein

Erich von Manstein

Erich von Manstein în 1938
Date personale
Nume la naștereFritz Erich Georg Edouard von Lewinski Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Berlin, Regatul Prusiei, Imperiul German Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani)[1][5][6][7] Modificați la Wikidata
Icking, Republica Federală Germania, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatSaxonia Inferioară Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (accident vascular cerebral) Modificați la Wikidata
PărințiEduard Julius Ludwig von Lewinski[*][[Eduard Julius Ludwig von Lewinski (German general (1829-1906))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania de Vest
OcupațieAbteilungsleiter[*][[Abteilungsleiter (Abteilungsleiter of the NSDAP)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[8][9] Modificați la Wikidata
Activitate
A luptat pentru Imperiul German (1906-1918)
Republica de la Weimar (1918-1933)
Germania Nazistă (1933-1944)
RamuraArmata Germană  Modificați la Wikidata
Ani de serviciu1906 - 1944
GradulGeneralfeldmarschall
A comandat
  • Divizia de infanterie nr.18
  • Al XXXVIII-lea Corp de Armată
  • Al LVI-lea Corp de blindate Panzer
  • Armata a 11-a
  • Grupul de Armate Don
  • Grupul de Armate Sud
Bătălii / RăzboaiePrimul război mondial
Al doilea război mondial
Decorații și distincții
DecorațiiCrucea de Cavaler al Crucii de Fier cu Frunze de Stejar și Săbii
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Erich von Manstein, pe numele său complet, dar mult mai puțin cunoscut, Fritz Erich von Lewinski (n. , Berlin, Regatul Prusiei, Imperiul German – d. , Icking, Republica Federală Germania, Germania) a fost un militar profesionist care devenise unul din cei mai proeminenți comandanți a forțelor armate germane (Wehrmacht) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Erich von Manstein a atins toate gradele militare posibile, până la rangul de Mareșal (în germană, Generalfeldmarschall) în 1942, cu toate că nu a fost membru al Partidului Nazist.

Nemulțumit de planul de atac al Franței al OKH în Fall Gelb, care relua Planul Schlieffen și concentra planul atacului pe aripa de nord (prin Belgia și Olanda) și la care francezii și englezii se așteptau, Von Manstein a dezvoltat o idee, care ulterior a fost acceptat ca planul Sichelschnitt (Tăietura Secerei) pentru invazia Franței care plănuia simultan și un atac din sud. Atacul din sud urma să fie executat prin pădurile din Ardeni cu tancuri, cu ocolirea Liniei Maginot. După trecerea râului Meuse trupele germane trebuiau să se deplaseze rapid până la Canalul Mânecii tăind astfel trupele franceze și Corpul Expediționar Britanic concentrate în nord, în Belgia și Flandra, așteptând un atac similar cu Planul Schlieffen și deci o reeditare a Primului Război Mondial.

Paternitatea acestui plan de operații a fost destulă vreme în dispută, din cauză ca propaganda nazistă l-a prezentat pe Hitler ca fiind creatorul Sichelschnitt. O discuție excelentă pe marginea acestui subiect se face în lucrarea "Blitzkrieg-Legende. Der Westfeldzug 1940", a istoricului militar Karl-Heinz Frieser, a cărei versiune în limba română a apărut la Editura Militară sub titlul "Mitul Blitzkrieg-ului. Campania din Vest a Wehrmacht-ului. 1940 Arhivat în , la Wayback Machine.".

În 1941 a primit controlul unor armate în Crimeea și Leningrad înainte de a deveni comandantul Grupului de Armate Sud. În această poziție, Manstein a reușit una din cele mai importante victorii moderne când, în pofida superiorității numerice și materiale sovietice, el a reușit să stopeze ofensiva Armatei Roșii, care continua să avanseze după victoria de la Stalingrad, reușind chiar să cucerească orașul Harkov prin contraofensiva sa proprie.

Contraofensiva care a recucerit orașul Harkov este considerată una dintre cele mai strălucite operațiuni germane din Al Doilea Război Mondial. Atacul lansat în data de 20 februarie a devenit cunoscut ca "lovitura de rever". Nikolai Vatunin, comandantul sovietic al forțelor sovietice, crezând că Manstein se va retrage, a fost luat complet prin surprindere. Până în data de 2 martie, Wehrmachtul capturase 615 tancuri și eliminase nu mai puțin de 23.000 de soldați sovietici.

Cu toate că niciodată nu a contestat autoritatea deținută de către Hitler în poziția sa de comandant a armatei germane, von Manstein deseori a depus rezistență la unele decizii a lui Hitler, chiar în prezența statului major. Cu toate că aceste acțiuni ar fi putut să se sfârșească cu degradarea lui, Manstein a fost unul din puținii generali care își demonstrase valoarea în ochii lui Hitler. Ulterior, diferențele sale de opinie cu Hitler despre principii de strategie au dus la concedierea lui în 1944.

După război, un tribunal militar britanic l-a condamnat la 18 ani de închisoare în 1949 pentru comiterea de crime de război, însă a fost eliberat după doar patru ani, oficial din cauza unor probleme medicale. Revenit în Germania, Erich von Manstein a lucrat în calitate de consilier militar al guvernului Germaniei de Vest și a participat esențial la crearea noii armate federale Bundeswehr; a devenit comandantul onorific al noii armate federale germane, concepută primordial ca o armată de apărare.

Decorații

Note

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b Erich von Manstein, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b Erich von Manstein, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b Erich Von Manstein, Find a Grave, accesat în  
  5. ^ a b Erich Manstein, Brockhaus Enzyklopädie 
  6. ^ a b Eric Lewinski von Manstein, Gran Enciclopèdia Catalana 
  7. ^ a b Erich von Manstein, Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ Decretul Regal nr. 3.258 din 25 noiembrie 1941 pentru decorațiuni ofițeri din misiunea germană, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 293 din 10 decembrie 1941, partea I-a, p. 7.677.

Referințe

  • Bartov, Omer (). „Soldiers, Nazis and War in the Third Reich”. În Leitz, Christian. The Third Reich. London: Blackwell. pp. 129–150. ISBN 978-0-631-20700-9. 
  • Beevor, Antony (). Stalingrad: The Fateful Siege, 1942–1943. New York: Penguin. ISBN 978-0-14-028458-4. 
  • Burleigh, Michael (). The Third Reich: A New History. New York: Hill and Wang. ISBN 0-8090-9326-X. 
  • Evans, Richard J. (). The Third Reich At War. New York: Penguin Group. ISBN 978-0-14-311671-4. 
  • Fellgiebel, Walther-Peer () [2000]. Elite of the Third Reich: The Recipients of the Knight's Cross of the Iron Cross 1939–1945: A Reference. Solihull: Helion. ISBN 978-1-874622-46-8. 
  • Forczyk, Robert (). Sevastopol 1942: Von Manstein's Triumph. Oxford: Osprey. ISBN 978-1-84603-465-7. 
  • Forczyk, Robert (). Manstein: Leadership – Strategy – Conflict. Oxford: Osprey. ISBN 978-1-84603-221-9. 
  • Glantz, David M. (). When Titans Clashed: How the Red Army Stopped Hitler. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-0899-7. 
  • Glantz, David M.; House, Jonathan M. (). The Battle of Kursk. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-1335-9. 
  • Knopp, Guido (). Hitlers Krieger (în German). Munich: Goldmann Verlag. ISBN 3-442-15045-0. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Kopp, Roland (). „Die Wehrmacht feiert. Kommandeurs-Reden zu Hitlers 50. Geburtstag am 20. April 1939”. Militärgeschichtliche Zeitschrift (în German). Militärgeschichtliches Forschungsamt. 62 (2): 471–535. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Kosk, Henryk P (). Generalicja Polska: Popularny Słownik Biograficzny. T. 2, M - Ż, suplement (în Polish). Pruszków: Oficyna Wydawnicza Ajaks. ISBN 978-83-87103-81-1. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Lemay, Benoît (). Erich von Manstein: Hitler's Master Strategist. Heyward, Pierce (trans.). Havertown, PA; Newbury, Berkshire: Casemate. ISBN 978-1-935149-26-2. 
  • Longerich, Heinz Peter (), „10. Hilter and the Mass Murders in Poland 1939/40”, Hitler's Role in the Persecution of the Jews by the Nazi Regime, Atlanta: Emory University, arhivat din original la , accesat în . 
  • Manstein, Erich () [1955]. Powell, Anthony G, ed. Lost Victories: The War Memoirs of Hitler's Most Brilliant General. St. Paul, MN: Zenith. ISBN 0-7603-2054-3. 
  • McKale, Donald M. (). Nazis After Hitler: How Perpetrators of the Holocaust Cheated Justice and Truth. Lanham, MD: Rowman & Littlefield. ISBN 978-1-4422-1316-6. 
  • Melvin, Mungo (). Manstein: Hitler's Greatest General. London: Weidenfeld & Nicholson. ISBN 978-0-297-84561-4. 
  • Murray, Williamson; Millett, Allan Reed (). A War To Be Won: Fighting the Second World War. Cambridge, Mass: Belknap Press of Harvard University Press. ISBN 978-0-674-00680-5. 
  • Nipe, George M. Jr. (). Last Victory in Russia: The SS-Panzerkorps and Manstein's Kharkov Counteroffensive, February–March 1943. Atglen, PA: Schiffer. ISBN 0-7643-1186-7. 
  • Paget, Baron Reginald Thomas (). Manstein: Seine Feldzüge und sein Prozess (în German). Wiesbaden: Limes Verlag. OCLC 16731799. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Smelser, Ronald; Davies, Edward (). The Myth of the Eastern Front: The Nazi-Soviet War in American Popular Culture. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-71231-6. 
  • „Fritz von Manstein: Jan. 10, 1944”. Time magazine. Time Warner. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  • „Obituary: Field Marshal von Manstein: An outstanding German soldier” (transcript). The Times. . Accesat în . 
  • Weinberg, Gerhard () [1994]. A World at Arms : A Global History of World War II. New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-85316-3. 
  • Wette, Wolfram () [2002]. The Wehrmacht: History, Myth, Reality. Cambridge, MA: Harvard University Press. ISBN 978-0-674-02213-3. 

Bibliografie

  • ro Manstein, Erich von (). Victorii pierdute. Editura Elit, București. 
  • ro Leonide, Loghin (). Al Doilea Război Mondial. Acțiuni militare, politice și diplomatice. Cronologie. Editura Politică, București. 

Cărți și articole în limba engleză

  • Citino, Robert M. (). The Wehrmacht Retreats: Fighting a Lost War, 1943. Lawrence, KS: University Press of Kansas. ISBN 978-0-7006-1826-2. 
  • Förster, Jürgen (). „Complicity or Entanglement? The Wehrmact, the War and the Holocaust”. În Berenbaum, Michael; Peck, Abraham. The Holocaust and History The Known, the Unknown, the Disputed and the Reexamined. Bloomington: Indian University Press. pp. 266–283. ISBN 978-0-253-33374-2. 
  • Liddell Hart, B. H. () [1948]. The Other Side of the Hill. London: Pan Books. ISBN 0-330-37324-2. 
  • Manstein, Erich (). Verlorene Siege (în German). München: Bernard & Graefe. ISBN 3-7637-5253-6. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Manstein, Erich (). Soldat im 20. Jahrhundert (în German). München: Bernard & Graefe. ISBN 3-7637-5214-5. Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  • Paget, Baron Reginald Thomas (). Manstein: His Campaigns and His Trial. London: Collins. OCLC 5582465. 
  • Stahlberg, Alexander (). Bounden Duty: The Memoirs of a German Officer, 1932–1945. London: Brassey's. ISBN 3-548-33129-7. 
  • Stein, Marcel (). The Janushead: Field Marshal Von Manstein, A Reappraisal. Solihill, West Midlands: Helion and Company. ISBN 1-906033-02-1. 


v • d • m
Comandanți germani ai celui de al Doilea Război Mondial
Feldmareșali
(Generalfeldmarschall)

Werner von Blomberg • Fedor von Bock • Walther von Brauchitsch • Ernst Busch • Hermann Göring • Robert Ritter von Greim • Wilhelm Keitel • Albert Kesselring • Ewald von Kleist • Günther von Kluge • Georg von Küchler • Wilhelm Ritter von Leeb • Wilhelm List • Erich von Manstein • Erhard Milch • Walter Model • Friedrich Paulus • Walther von Reichenau • Wolfram von Richthofen • Erwin Rommel • Gerd von Rundstedt • Ferdinand Schörner • Hugo Sperrle • Maximilian von Weichs • Erwin von Witzleben • Eduard von Böhm-Ermolli (onorific)

Mari Amirali
(Großadmiral)


Control de autoritate