Educația în Polonia

Universitatea Nicolaus Copernicus din Toruń

De la reforma din 1999, [1] învățământul obligatoriu în Polonia începe la vârsta de cinci sau șase de la clasa 0 de gradiniță (în limba poloneză przedszkole, literalmente pre-școală) și șase sau șapte ani, în ciclul gimnazial (în limba poloneză Szkoła podstawowa).

Este obligatoriu pentru copiii facă un an de educație formală înainte de a intra în prima clasă, dar nu mai târziu de 7 ani. La sfârșitul clasei a 6-a, atunci când elevii au 13 ani, aceștia susțin un examen obligatoriu, care va determina la ce gimnaziu (gimnazjum) merg mai departe. Ei vor frecventa această școală timp de trei ani pentru clasele 7, 8, și 9. Ei susțin apoi un alt examen obligatoriu pentru a se determina liceul pe care îl vor urma. [2]

Exista mai multe alternative de învățământ, cele mai frecvente fiind varianta de trei ani la liceul sau patru ani la școală tehnică. Ambele se încheie cu un examen de maturitate (matura, destul de asemănător cu bacalaureatul), după care elevul poate urmat mai multe forme de învățământ superior, care conduc la licență: licencjat sau inżynier (primul ciclu de calificare, al Procesul Bologna polonez), după care urmează maestrul: (al doilea ciclu de calificare, al Procesul Bologna polonez) și eventual PhD, adică titlul de doctor, care este al treilea ciclu al Procesul Bologna polonez.

Sistemul de educație polonez permite 22 de ani de școlarizare neîntreruptă.[1]

În 2014, Pearson/Economist Intelligence Unit a clasificat educația poloneză ca fiind a cincea cea mai bună din Europa și a zecea cea mai bună din lume.[2]

Învățământul universitar

Universitatea din Zielona Góra

În universități notele se dau de la 2 la 5, existând posibilitatea creșterii cu 0,5 puncte. Nota 2,0 înseamnă nota care înseamnă respingere, nota 3,0 fiind nota minimă de trecere, după care urmează notele 3,5; 4,0; 4,5 și în final nota maximă 5.

Nu există nota 2,5, iar notele 5,5 sau 6,0 se dau pentru rezultate excepționale care „depășesc așteptările”, dar depinde de universitate.

Limbi străine

În general la liceele din Polonia se studiază una sau două limbi străine. În general în anii 2005/2006 cele mai populare limbi străine au fost: limba engleză: 67.9%, limba germană: 33.3%, limba franceză: 13.3%, limba spaniolă: 10.2%, limba rusă: 6.1%, limba italiană: 4,3% etc.

Referințe

  1. ^ a b „The education system in Poland before and after the reform of 1999”. Internet Archive. Bureau for Academic Recognition and International Exchange. iunie 2002. Arhivat din original în . Accesat în . Mentenanță CS1: URL impropriu (link)
  2. ^ Top 20 Education Systems BBC. Source: Pearson/Economist Intelligence Unit.

Vezi si

Legături externe

  • en Studii în Polonia Arhivat în , la Wayback Machine.
  • en Educație în Polonia pe Poland.pl Arhivat în , la Wayback Machine.
  • en Recunoașterea diplomelor străine în Polonia Soursă: Ordinance of the Minister of National Education on the Rules and Procedure.
  • en Ministerul Educației (Polonia)
  • en Structura educației în Polonia
Portal icon Portal Polonia
v  d  m
Stema Poloniei   Polonia — Personalități — Polonezi — Limba poloneză
Guvernare
Drapelul Poloniei • Stema • Imnul • Conducători • Forțele armate • Alegeri • Economia
Stema Poloniei
Geografia Poloniei
Societate
Demografia • Educația în Polonia • Universități • Minorități • Ordine, decorații • Sportul • Jocuri Olimpice
Cultură
Literatura • Pictura • Cinematografia • Arhitectura • Bucătăria • Costume naționale  •
Sport
Turism
Istoria Poloniei
Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal
  • v
  • d
  • m
Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaidjan • Belarus • Belgia • Bosnia și Herțegovina • Bulgaria • Cehia • Cipru • Croația • Danemarca • Elveția • Estonia • Finlanda • Franța • Georgia • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Italia • Kazahstan • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Macedonia • Malta • Marea Britanie (Anglia • Irlanda de Nord • Scoția • Țara Galilor) • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ucraina • Ungaria • Vatican