Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Acest articol se referă la un document juridic. Pentru alte sensuri, vedeți Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Articol principal: drepturile omului.

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.^[1]

Drepturile protejate prin convenție

Literatura de specialitate clasifică drepturile protejate prin Convenție în două mari categorii^[1]: drepturi inalienabile ale persoanei umane și respectiv drepturi condiționale.

Printre drepturile inalienabile cuprinse în convenție se numără:

dreptul la viață și dreptul de a nu fi torturat protejate de articolul 3,
dreptul de a nu fi ținut în sclavie și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată protejate de articolul 4
dreptul la neretroactivitatea legii penale protejat de articolul 4 din Protocolul nr. 7.

Printre drepturile condiționale cuprinse în convenție se numără:

dreptul la libertate individuală,
dreptul la un proces echitabil
dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și a corespondenței
libertatea de gândire și conștiință
dreptul la liberă exprimare
dreptul la liberă asociere
dreptul de proprietate
dreptul la instruire
dreptul la alegeri libere
libertatea de circulație și interdicția expulzării naționalilor
dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală
dreptul la indemnizare în caz de eroare judiciară
dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru săvârșirea aceleiași fapte penale

Convenția și protocoalele la Convenție

Textul original din 04.11.1950 - Roma - 59 de articole
Protocolul adițional din 20.03.1952 - Paris - protecția proprietății, dreptul la instruire și dreptul la alegeri libere
Protocolul nr. 4 din 16.09.1963 - Strasbourg - interzicerea privării de libertate pentru datorii, a expulzării propriilor cetățeni, a expulzărilor colective de străini precum și libertatea de circulație
Protocolul nr. 6 din 28.04.1983 - Strasbourg - interzicerea pedepsei cu moartea
Protocolul nr. 7 din 22.11.1984 - Strasbourg - dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. 3), dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori (art. 4), egalitatea între soți (art. 5)
Protocolul nr. 12 din 04.11.2000 - Roma - interzicerea generală a discriminării (art. 1)
Protocolul nr. 13 din 03.05.2002 - Vilnius - abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele

Importanța Convenției

Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului. Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:

Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din același număr de juriști cu cel al statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie prin unul din statele membre care denunță "orice nerespectare a deciziilor convenției", fie printr-o reclamație individuală (în această ipoteză, statul apărător trebuie să fi recunoscut acest drept). Comisia ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea poate căuta împreună cu celelalte părți o rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de rezolvare, comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniștri;
Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din același număr de avocați cu al statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați. Competența contencioasă a Curții nu se exercită decât față de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept. Curtea dă sentințe definitive. În cazul în care Curtea nu este sesizată, Comitetului de Miniștri îi revine dreptul de a decide asupra violării invocate.

Reclamații în baza Convenției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Numărul reclamațiilor continuă să crească: în 1981, 404 în fața comisiei; în 1992, 1861; cât privește numărul de sentințe date de Curte, el crește de la 2 în 1975, la 7 în 1980 și la 81 în 1982. Această creștere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma sa cu ocazia summit-ului de la Viena din octombrie 1993. Comisia și Curtea fuzionează în cadrul unei curți unice și permanente (protocolul de la 11 mai 1994).

Adoptarea Convenției în Franța

Franța a întreținut relații dificile cu acest dispozitiv european. În noiembrie 1950 ea semnează convenția dar, din cauza evenimentelor din Algeria, nu o ratifică decât la 3 mai 1974. De la această dată până la 2 octombrie 1981, Franța, deși ratificase convenția, nu acceptă art. 25, care stabilește condițiile reclamației individuale. Ea o va face până la urmă la 2 octombrie 1981, conform unei promisiuni făcute de candidatul socialist la președinția Republicii, Fraçois Mitterand. Sunt menținute trei rezerve privind legalitatea monopolului radioului și televiziunii, regimul de sancțiuni aplicat în armată și articolul 16 al Constituției din 1958.

Adoptarea Convenției în România & R. Moldova

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. La rândul ei, la 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenție. Prin aderarea la CEDO, R. Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta și a recunoscut jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din partea persoanelor fizice și juridice române și cele moldovene.

Materiale video relevante

Material video produs de Comisia Europeană, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Convenției

Referințe

^ ^a ^b „Protecția dreptului la viață privată și familială, la corespondență și la domiciliu în CEDO”, LegeAZ, accesat în 25 februarie 2019

Bibliografie

Philippe Moreau Defarges, Organizațiile internaționale contemporane, Institutul European, Iași, 1998.
Manual 01 - Dreptul La Respectarea Vieții De Familie - autor: Ursula Kilkelly (varianta în limba engleză se poate descărca de aici)
Manual 02 - Libertatea De Exprimare - autor: Monica Macovei
Manual 03 - Dreptul La Un Proces Echitabil - autori: Nuala Mole, Catarina Harby
Manual 04 - Dreptul La Proprietate - autor: Monica Carss-Frisk
Manual 05 - Libertatea și Siguranța Persoanei - autor: Monica Macovei
Manual 06 - Interzicerea Torturii - autor Aisling Reidy
Manual 97^{[nefuncțională]} - Culegerea de jurisprudență cu privire la respectarea vieții de familie, autor Drd. Violet Elena Georgescu
Manual 98 - Dreptul La Viață - manual editat sub egida programului PHARE
Manual 99 - Drepturile Omului în viața de fiecare zi
Opis de documente legislative cu privire la drepturile copilului Arhivat în 21 septembrie 2014, la Wayback Machine.
Opis de documente legislative cu privire la drepturile omului Arhivat în 20 septembrie 2014, la Wayback Machine.

Lectură suplimentară

Czika, Daniela Maria. Aplicații ale Convenției europene a drepturilor omului în dreptul penal român. Sibiu, Editura Universitățuu „Lucian Blaga” din Sibiu, 2021, 330 p. ISBN 9786061219063

Vezi și

Legături externe

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în engleză)
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocoalele nr. 11 și 14, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13 (pe situl Curții Europene a Drepturilor Omului)
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocolul nr. 11, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13^{[nefuncțională]}
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocolul nr. 11, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6 și 7 Arhivat în 29 ianuarie 2007, la Wayback Machine.
LEGEA Nr. 30* din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție Publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994 Arhivat în 15 aprilie 2011, la Wayback Machine.
FreeEx România - Jurisprudența europeana privind libertatea de exprimare^{[nefuncțională]}, derulat de Agenția de Monitorizare a Presei – Academia Cațavencu cu finanțare din partea Uniunii Europene prin Inițiativa Europeană pentru Democrație și Drepturile Omului
Programul Național De Educație Pentru Cetățenie Democratică^{[nefuncțională]} realizat de către Ministerul Educației și Cercetării - Serviciul Programe și Activități Educative

Wikibook Manualul de acordare a custodiei/Jurisprudența CEDO are o pagină despre subiectul: Cauze CEDO relevante pentru materia dreptului la relații personale

10 ani de la intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru România, 2 iulie 2004, Amos News
Republica Moldova numără 23 de ani de când a devenit parte la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), 12 septembrie 2020, Nordnews