Conciliul Vatican II
Conciliul Vatican II (în latină Concilium Vaticanum secundum) a fost al XXI-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii, recunoscut ca atare doar de Biserica Catolică. A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Conciliul Vatican II a abordat relațiile dintre Biserică și lumea modernă la un secol după Conciliul Vatican I, care s-a aflat pe poziții antagoniste față de modernitate.
Istoric
Anunțul convocării
Anunțul convocării conciliului a fost făcut de papa Ioan al XXIII-lea în ziua de 25 ianuarie 1959, de sărbătoarea Convertirii Sfântului Apostol Pavel, după încheierea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor".[1]
Deschiderea lucrărilor
Conciliul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962, prin cuvântarea Gaudet Mater Ecclesia („Se bucură Maica Biserică").[2]
Documente adoptate de Al II-lea Conciliu al Vaticanului
Constituții
- Dei Verbum ("Despre revelația divină")
- Lumen Gentium ("Despre Biserică")
- Gaudium et Spes ("Despre Biserică în relația ei cu lumea")
- Sacrosanctum Concilium ("Despre sfânta liturghie")
Decrete
- Ad Gentes ("Despre activitatea misionarilor")
- Apostolicam Actuositatem
- Christus Dominus ("Arhiepiscopi în biserică")
- Inter Mirifica ("Despre comunicațiile sociale")
- Optatam Totius
- Orientalium Ecclesiarum ("Bisericile orientale")
- Perfectæ Caritatis
- Presbyterorum Ordinis
- Unitatis Redintegratio ("Ecumenism")
Declarații
- Dignitatis Humanae ("Libertatea religioasă")
- Gravissimum Educationis ("Învățăturile bisericii")
- Nostra Ætate ("Relațiile cu celelalte religii")
Neparticiparea Bisericii Ortodoxe Române
În anul 1967 patriarhul Justinian Marina a explicat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican al II-lea, anume „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția respectivă, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de preotul iezuit Chianella cu ocazia conciliului, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul.[3]
La lucrările conciliului a participat teologul ortodox român Andrei Scrima, însă ca reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol.[4]
Varia
Dintre teologii care au luat parte la sesiunea de deschidere a conciliului, patru au devenit pontifi: cardinalul Giovanni Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea; episcopul Albino Luciani, papă timp de 33 de zile în anul 1978 (papa Ioan Paul I); episcopul Karol Wojtyla, care a devenit papa Ioan Paul al II-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a devenit papa Benedict al XVI-lea.
Note
- ^ Ja zum Konzil!, Universitatea Regensburg. Accesat la 16 decembrie 2023.
- ^ Rede von Papst Johannes XXIII. zur Eröffnung des 2. Vatikanischen Konzils am 11. Oktober 1962, erzbistum-muenchen.de. Accesat la 16 decembrie 2023.
- ^ Compromis, diletantism, mistificare și diversiune în editarea documentelor privind Istoria Bisericii Române Unite cu Roma în perioada comunistă
- ^ Une vie pour la vérité, Jean Puyo interroge le Père Congar, Paris, Le centurion, 1975, p. 147.
Bibliografie
- Andrei Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, volum îngrijit de Bogdan Tătaru-Cazaban, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefață de Horia-Roman Patapievici, texte traduse de Măriuca Alexandrescu, Dan Săvinescu, Larisa și Gabriel Cercel și Bogdan Tătaru-Cazaban, București, Anastasia, 2004.
Legături externe
- Documentele editate în timpul Conciliului Vatican II
- Papa Benedict povestește despre Conciliul Vatican II
| |||||||||||
