Climă

Clima reprezintă dinamica tuturor fenomenelor meteorologice din atmosferă dintr-un anumit loc sau regiune de pe glob, într-un interval de timp foarte mare. În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: clima ecuatorială, clima subecuatorială, clima tropicală, clima subtropicală, clima temperată, clima subpolară și clima polară.

Hartă simplificată a zonelor climatice de pe Pământ.

Definiție

Spre deosebire de vreme, care se referă la fenomenele meteorologice dintr-o perioadă de timp mai scurtă (ore sau până la câteva săptămâni), clima se referă la o perioadă de timp mult mai lungă câteva decenii, în mod obișnuit valorile medii pe o perioadă de 30 de ani. Punctul de referință a climei este vremea, măsurătorile făcându-se la stațiile meteorologice, cu sonde meteo, sau cu sateliți meteorologici.

Climatologia este știința care se ocupă cu studiul climei. Aceasta are mai multe ramuri, ca de pildă „Paleoclimatologia”, care se ocupă cu studiul climei din vremuri îndepărtate, căutând să explice pe perioade mari de timp variațiile mari de climă, ca de exemplu perioadele de glaciațiune.

Climatologia folosește datele statistice; de exemplu pentru a explica încălzirea climei prin creșterea conținutului de dioxid de carbon din atmosferă ca rezultat al activității vulcanice sau a activităților antropice.

Factori climatici

Factorii ce influențează clima sunt:

  • radiația solară
  • așezarea regiunii:
    • latitudine geografică
    • altitudine
    • raport mare, uscat
    • existența curenților marini
    • existența curenților de aer (vânturi permanente ca vântul Pasat, sau Monzun)

Clasificarea zonelor climatice

Zonele de climă ale Pământului [1] se împart în 3 mari categorii, care la rândul lor se împart în subcategorii:

1. Zona caldă
  • 1. Climatul ecuatorial
  • 2. Climatul subecuatorial
  • 3. Climatul tropical-uscat ( deșert)
  • 4. Climatul tropical-umed
2. Zona temperată
3. Zona rece

Note

  1. ^ Tipuri de protecție climatică standardizate în corelație cu zonele climatice

Vezi și

Legături externe

  • „Climă” la DEX online
  • România va dispune de 8 miliarde de euro pentru acțiuni climatice, din fondurile europene, 12 iul 2013, Cristina Dinu, RTV.net
  • Omul ca produs al climei, 20 iunie 2011, Maria Olaru, Descoperă
v  d  m
Clima Europei
Țări independente

Albania · Andorra · Armenia1 · Austria · Azerbaidjan2 · Belarus · Belgia · Bosnia și Herțegovina · Bulgaria · Croația · Cipru1 · Cehia · Danemarca · Elveția · Estonia · Finlanda · Franța · Georgia2 · Germania · Grecia · Islanda · Irlanda · Italia · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg · Macedonia de Nord · Malta · Moldova · Monaco · Muntenegru · Norvegia · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit (Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor· România · Rusia3 · San Marino · Serbia · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Turcia · Ungaria · Ucraina · Vatican

Republici, teritorii și regiuni
recunoscute parțial

Abhazia2 · Kosovo · Nagorno-Karabah1 · Osetia de Sud2 · Republica Turcă a Ciprului de Nord1 · Transnistria

Teritorii și regiuni nesuverane

Akrotiri și Dhekelia1 · Insulele Åland · Insulele Feroe · Gibraltar · Guernsey · Insula Jersey · Insula Man · Svalbard

Alte entități

Uniunea Europeană · Ordin Militar Suveran al Maltei

1În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european  · 2Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței  · 3Stat transcontinental

Formate pe subiecte: Africa  · America de Nord  · America de Sud  · Asia  · Europa  · Oceania

Control de autoritate