Campionatul Mondial de Fotbal 1974

Campionatul Mondial de Fotbal 1974
Fußball-Weltmeisterschaft 1974
Detalii
Țara gazdăGermania de Vest Germania de Vest
Perioada13 iunie-7 iulie 1974
Echipe16 (din 5 confederații)
Stadioane9 (în 9 orașe gazdă)
Poziții finale
Campioană Germania de Vest
(Al 2-lea titlu)
Locul doi Țările de Jos
Locul trei Polonia
Locul patru Brazilia
Statistici
Meciuri jucate38
Goluri marcate 97 (2.55 per meci)
Asistență1.865.762 (49.099 pe meci)
Golgheter(i)Polonia Grzegorz Lato (7 goluri)
Cel mai bun jucătorPolonia Władysław Żmuda[1]
1970
1978

Campionatul Mondial de Fotbal 1974 a fost cea de-a zecea ediție a Campionatului Mondial de Fotbal, cela mai importantă competiție fotbalistică internaționlă la care participă echipe naționale din toată lumea. Ediție ce s-a desfășurat în Germania de Vest.

Calificare

Nouăzeci și opt de țări au luat parte la turneul de calificare, și ca de obicei, au existat unele eșecuri de profil înalte pe drumul spre finala. Franța a fost printre ei, care au pierdut în favoarea URSS-ului în grupa lor de calificare. Spania, Anglia și Ungaria, de asemenea, nu au reușit să ajungă în finală. Pentru prima dată între echiepele calificate s-au inclus Germania de Est, Haiti, Australia și Zair, prima echipă din Africa sub-sahariană pentru a ajunge în finala Cupei Mondiale.

  • Ţări calificate
    Ţări calificate

Stadioane

Berlinul de Vest München Stuttgart
Stadionul Olimpic Stadionul Olimpic Neckarstadion
Capacitate: 86.000 Capacitate: 77.573 Capacitate: 72.200
Gelsenkirchen
Campionatul Mondial de Fotbal 1974 se află în RFG și Berlinul de Vest
München
München
Berlinul de Vest
Berlinul de Vest
Stuttgart
Stuttgart
Gelsenkirchen
Gelsenkirchen
Düsseldorf
Düsseldorf
Frankfurt
Frankfurt
Parkstadion
Capacitate: 72.000
Düsseldorf
Rheinstadion
Capacitate: 70.100
Frankfurt
Waldstadion
Capacitate: 62.200
Hamburg Hanovra Dortmund
Volksparkstadion Niedersachsenstadion Westfalenstadion
Capacitate: 61.300 Capacitate: 60.400 Capacitate: 53.600

Arbitrii

Africa (CAF)
  • Egipt Mahmoud Mustafa Kamel
  • Senegal Youssou N'Diaye
Asia (AFC)
  • Iran Jaffar Namdar
  • Singapore Govindasamy Suppiah
Europe (UEFA)
  • Italia Aurelio Angonese
  • Turcia Doğan Babacan
  • Scoția Bob Davidson
  • Germania de Est Rudi Glöckner
  • Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Pavel Kasakov
  • Austria Erich Linemayr
  • Belgia Vital Loraux
  • Ungaria Károly Palotai
  • România Nicolae Rainea
  • Spania Pablo Sánchez Ibáñez
  • Elveția Rudolf Scheurer
  • Germania de Vest Gerhard Schulenburg
  • Anglia Jack Taylor
  • Țara Galilor Clive Thomas
  • Germania de Vest Kurt Tschenscher
  • Țările de Jos Arie van Gemert
  • Germania de Vest Hans-Joachim Weyland

North and Central America (CONCACAF)
  • Mexic Alfonso González Archundia
  • Canada Werner Winsemann
Oceania (OFC)
  • Australia Tony Bosković
America de Sud (CSF)
  • Uruguay Ramon Barreto
  • Columbia Omar Delgado Gómez
  • Venezuela Vicente Llobregat
  • Brazilia Armando Marques
  • Argentina Luis Pestarino
  • Peru Edison Peréz-Núñez

Urnele tragerii la sorți

Urna 1: Europa Vestică Urna 2: Europa Estică Urna 3: America de Sud Urna 4: Restul lumii
  •  Germania de Vest (Gazdă)
  •  Italia
  •  Țările de Jos
  •  Scoția
  •  Bulgaria
  •  Germania de Est
  •  Polonia
  •  Iugoslavia
  •  Brazilia
  •  Argentina
  •  Chile
  •  Uruguay

Rezultate

Prima rundă

Grupa 1

Echipa Germaniei de Est la meciul cu Australia
Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Germania de Est 3 2 1 0 4 1 +3 5
 Germania de Vest 3 2 0 1 4 1 +3 4
 Chile 3 0 2 1 1 2 −1 2
 Australia 3 0 1 2 0 5 −5 1
Germania de Vest 1 – 0 Chile
Breitner A marcat în minutul 18 18' Cronică
Olympiastadion, Berlin
Spectatori: 83.168
Arbitru: Doğan Babacan (Turcia Turcia)

Germania de Est 2 – 0 Australia
Curran A marcat în minutul 58 58' (o.g.)
Streich A marcat în minutul 72 72'
Cronică
Spectatori: 10.000
Arbitru: Youssou N'Diaye (Senegal Senegal)

Australia 0 – 3 Germania de Vest
Cronică Overath A marcat în minutul 12 12'
Cullmann A marcat în minutul 34 34'
Müller A marcat în minutul 53 53'
Spectatori: 35.000
Arbitru: Mahmoud Mustafa Kamel (Egipt Egipt)

Chile 1 – 1 Germania de Est
Ahumada A marcat în minutul 69 69' Cronică Hoffmann A marcat în minutul 55 55'
Olympiastadion, Berlin
Spectatori: 20.000
Arbitru: Aurelio Angonese (Italia Italia)

Australia 0 – 0 Chile
Cronică
Olympiastadion, Berlin
Spectatori: 14.681
Arbitru: Jafar Namdar (Iran Iran)

Germania de Est 1 – 0 Germania de Vest
Sparwasser A marcat în minutul 77 77' Cronică
Spectatori: 60.350
Arbitru: Ramon Barreto (Uruguay Uruguay)

Grupa 2

Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Iugoslavia 3 1 2 0 10 1 +9 4
 Brazilia 3 1 2 0 3 0 +3 4
 Scoția 3 1 2 0 3 1 +2 4
 Zair 3 0 0 3 0 14 −14 0
Brazilia 0 – 0 Iugoslavia
Cronică
Spectatori: 62.000
Arbitru: Rudolf Scheurer (Elveţia Elveția)

Zair 0 – 2 Scoția
Cronică Lorimer A marcat în minutul 26 26'
Jordan A marcat în minutul 34 34'
Spectatori: 25.000
Arbitru: Gerhard Schulenburg (RFG RFG)

Iugoslavia 9 – 0 Zair
Bajević A marcat în minutele: 8'30'81'
Džajić A marcat în minutul 14 14'
Šurjak A marcat în minutul 18 18'
Katalinski A marcat în minutul 22 22'
Bogićević A marcat în minutul 35 35'
Oblak A marcat în minutul 61 61'
Petković A marcat în minutul 65 65'
Cronică
Spectatori: 20.000
Arbitru: Omar Delgado Gómez (Columbia Columbia)

Scoția 0 – 0 Brazilia
Cronică
Spectatori: 50.000
Arbitru: Arie van Gemert (Țările de Jos Țările de Jos)

Scoția 1 – 1 Iugoslavia
Jordan A marcat în minutul 88 88' Cronică Karasi A marcat în minutul 81 81'
Spectatori: 60.000
Arbitru: González Archundía (Mexic Mexic)

Zair 0 – 3 Brazilia
Cronică Jairzinho A marcat în minutul 12 12'
Rivelino A marcat în minutul 66 66'
Valdomiro A marcat în minutul 79 79'
Spectatori: 35.000

Grupa 3

Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Țările de Jos 3 2 1 0 6 1 +5 5
 Suedia 3 1 2 0 3 0 +3 4
 Bulgaria 3 0 2 1 2 5 −3 2
 Uruguay 3 0 1 2 1 6 −5 1
Uruguay 0 – 2 Țările de Jos
Cronică Rep A marcat în minutele: 16'86'
Spectatori: 53.700
Arbitru: Károly Palotai (Ungaria Ungaria)

Suedia 0 – 0 Bulgaria
Cronică
Spectatori: 22.500
Arbitru: Edison Perez Nunez (Peru Peru)

Uruguay 1 – 1 Bulgaria
Pavoni A marcat în minutul 87 87' Cronică Bonev A marcat în minutul 75 75'
Spectatori: 12.000
Arbitru: Jack Taylor (Anglia Anglia)

Țările de Jos 0 – 0 Suedia
Cronică
Spectatori: 53.700
Arbitru: Werner Winsemann (Canada Canada)

Țările de Jos 4 – 1 Bulgaria
Neeskens A marcat în minutele: 5' (pen.)44' (pen.)
Rep A marcat în minutul 71 71'
de Jong A marcat în minutul 88 88'
Cronică Krol A marcat în minutul 78 78' (o.g.)
Spectatori: 52.100
Arbitru: Tony Boskovic (Australia Australia)

Suedia 3 – 0 Uruguay
Edström A marcat în minutele: 46'77'
Sandberg A marcat în minutul 74 74'
Cronică
Spectatori: 27.100
Arbitru: Erich Linemayr (Austria Austria)

Grupa 4

Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Polonia 3 3 0 0 12 3 +9 6
 Argentina 3 1 1 1 7 5 +2 3
 Italia 3 1 1 1 5 4 +1 3
 Haiti 3 0 0 3 2 14 −12 0
Italia 3 – 1 Haiti
Rivera A marcat în minutul 52 52'
Benetti A marcat în minutul 64 64'
Anastasi A marcat în minutul 78 78'
Cronică Sanon A marcat în minutul 46 46'
Olympiastadion, München
Spectatori: 51.100
Arbitru: Vicente Llobregat (Venezuela Venezuela)

Polonia 3 – 2 Argentina
Lato A marcat în minutele: 7'62'
Szarmach A marcat în minutul 8 8'
Cronică Heredia A marcat în minutul 60 60'
Babington A marcat în minutul 66 66'
Spectatori: 31.500
Arbitru: Clive Thomas (Ţara Galilor Țara Galilor)

Argentina 1 – 1 Italia
Houseman A marcat în minutul 20 20' Cronică Perfumo A marcat în minutul 35 35' (o.g.)
Spectatori: 68.900
Arbitru: Rudi Glöckner (Republica Democrată Germană Republica Democrată Germană)

Haiti 0 – 7 Polonia
Cronică Lato A marcat în minutele: 17'87'
Deyna A marcat în minutul 18 18'
Szarmach A marcat în minutele: 30'34'50'
Gorgoń A marcat în minutul 31 31'
Olympiastadion, München
Spectatori: 23.400
Arbitru: Govindasamay Suppiah (Singapore Singapore)

Argentina 4 – 1 Haiti
Yazalde A marcat în minutele: 15'68'
Houseman A marcat în minutul 18 18'
Ayala A marcat în minutul 55 55'
Cronică Sanon A marcat în minutul 63 63'
Olympiastadion, München
Spectatori: 24.000
Arbitru: Pablo Sanchez Ibanez (Spania Spania)

Polonia 2 – 1 Italia
Szarmach A marcat în minutul 38 38'
Deyna A marcat în minutul 44 44'
Cronică Capello A marcat în minutul 85 85'
Spectatori: 68.900
Arbitru: Hans-Joachim Weyland (RFG RFG)

Runda a doua

Grupa A

Streich aduce Germania de Est în avantaj în meciul cu Argentina
Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Țările de Jos 3 3 0 0 8 0 +8 6
 Brazilia 3 2 0 1 3 3 0 4
 Germania de Est 3 0 1 2 1 4 −3 1
 Argentina 3 0 1 2 2 7 −5 1
Țările de Jos 4 – 0 Argentina
Cruijff A marcat în minutele: 11'90'
Krol A marcat în minutul 25 25'
Rep A marcat în minutul 73 73'
Cronică
Spectatori: 55.348
Arbitru: Bob Davidson (Scoţia Scoția)

Brazilia 1 – 0 Germania de Est
Rivelino A marcat în minutul 60 60' Cronică
Spectatori: 58.463
Arbitru: Clive Thomas (Ţara Galilor Țara Galilor)

Argentina 1 – 2 Brazilia
Brindisi A marcat în minutul 35 35' Cronică Rivelino A marcat în minutul 32 32'
Jairzinho A marcat în minutul 49 49'
Spectatori: 38.000
Arbitru: Vital Loraux ( Belgia)

Germania de Est 0 – 2 Țările de Jos
Cronică Neeskens A marcat în minutul 7 7'
Rensenbrink A marcat în minutul 59 59'
Spectatori: 67.148
Arbitru: Rudolf Scheurer (Elveţia Elveția)

Argentina 1 – 1 Germania de Est
Houseman A marcat în minutul 20 20' Cronică Streich A marcat în minutul 14 14'
Spectatori: 53.054
Arbitru: Jack Taylor (Anglia Anglia)

Țările de Jos 2 – 0 Brazilia
Neeskens A marcat în minutul 50 50'
Cruijff A marcat în minutul 65 65'
Cronică
Spectatori: 52.500
Arbitru: Kurt Tschenscher (RFG RFG)

Grupa B

Echipă M V E Î GM GP DG Pct
 Germania de Vest 3 3 0 0 7 2 +5 6
 Polonia 3 2 0 1 3 2 +1 4
 Suedia 3 1 0 2 4 6 −2 2
 Iugoslavia 3 0 0 3 2 6 −4 0
Iugoslavia 0 – 2 Germania de Vest
Cronică Breitner A marcat în minutul 39 39'
Müller A marcat în minutul 82 82'
Spectatori: 66.085
Arbitru: Armando Marques (Brazilia Brazilia)

Suedia 0 – 1 Polonia
Report Lato A marcat în minutul 43 43'
Spectatori: 43.755
Arbitru: Ramon Barreto (Uruguay Uruguay)

Polonia 2 – 1 Iugoslavia
Deyna A marcat în minutul 24 24' (pen.)
Lato A marcat în minutul 62 62'
Report Karasi A marcat în minutul 43 43'
Spectatori: 55.000
Arbitru: Rudi Glöckner (Republica Democrată Germană Republica Democrată Germană)

Germania de Vest 4 – 2 Suedia
Overath A marcat în minutul 51 51'
Bonhof A marcat în minutul 52 52'
Grabowski A marcat în minutul 76 76'
Hoeneß A marcat în minutul 89 89' (pen.)
Cronică Edström A marcat în minutul 24 24'
Sandberg A marcat în minutul 53 53'
Spectatori: 66.500

Polonia 0 – 1 Germania de Vest
Cronică Müller A marcat în minutul 76 76'
Spectatori: 59.000
Arbitru: Erich Linemayr (Austria Austria)

Suedia 2 – 1 Iugoslavia
Edström A marcat în minutul 29 29'
Torstensson A marcat în minutul 85 85'
Cronică Šurjak A marcat în minutul 27 27'
Spectatori: 40.000
Arbitru: Luis Pestarino (Argentina Argentina)

Meciul pentru locul 3

Brazilia 0 – 1 Polonia
Cronică Lato A marcat în minutul 76 76'
Olympiastadion, München
Spectatori: 74.100
Arbitru: Aurelio Angonese (Italia Italia)

Finală

Țările de Jos 1 – 2 Germania de Vest
Neeskens A marcat în minutul 2 2' (pen.) Cronică Breitner A marcat în minutul 25 25' (pen.)
Müller A marcat în minutul 43 43'
Olympiastadion, München
Spectatori: 75.200
Arbitru: Jack Taylor (Anglia Anglia)

Marcatori

7 goluri

5 goluri

4 goluri

3 goluri

2 goluri

  • Argentina Héctor Yazalde
  • Brazilia Jairzinho
  • Germania de Est Joachim Streich
  • Germania de Vest Wolfgang Overath
  • Haiti Emmanuel Sanon
  • Scoția Joe Jordan
  • Suedia Roland Sandberg
  • Iugoslavia Stanislav Karasi
  • Iugoslavia Ivica Šurjak
1 gol
  • Argentina Rubén Ayala
  • Argentina Carlos Babington
  • Argentina Miguel Ángel Brindisi
  • Argentina Ramón Heredia
  • Brazilia Valdomiro
  • Bulgaria Hristo Bonev
  • Chile Sergio Ahumada
  • Germania de Est Martin Hoffmann
  • Germania de Est Jürgen Sparwasser
  • Germania de Vest Rainer Bonhof
  • Germania de Vest Bernhard Cullmann
  • Germania de Vest Jürgen Grabowski
  • Germania de Vest Uli Hoeneß

Autogoluri
  • Argentina Roberto Perfumo (pentru Italia)
  • Australia Colin Curran (pentru Germania de Est)
  • Țările de Jos Ruud Krol (pentru Bulgaria)

Referințe

  1. ^ „1974 FIFA World Cup Germany - Awards”. FIFA.com. Fédération Internationale de Football Association. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

Materiale media legate de Campionatul Mondial de Fotbal 1974 la Wikimedia Commons

  • Campionatul Mondial de Fotbal 1974 pe FIFA.com Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Detailii pe RSSSF
  • Planet World Cup - Germania de Vest 1974
  • VIDEO CM 1974 - Fiul unei bucătărese de cantină a ajuns cel mai mare jucător al anilor 1970, dar a ratat titlul mondial. Nemții beau și fumau în cantonament, 4 aprilie 2014, Iulian Anghel, Adevărul
  • Poveștile Cupei Mondiale. Meciul care nu a avut loc, 11 aprilie 2014, Ionuț Tătaru, Antena 3
  • Poveștile Cupei Mondiale. Când Estul a învins Vestul, 14 februarie 2014, Ionuț Tătaru, Antena 3


v  d  m
Campionatul Mondial de Fotbal FIFA
Turnee

Uruguay 1930 · Italia 1934 · Franța 1938 · Brazilia 1950 · Elveția 1954 · Suedia 1958 · Chile 1962 · Anglia 1966 · Mexic 1970 · Germania de Vest 1974 · Argentina 1978 · Spania 1982 · Mexic 1986 · Italia 1990 · SUA 1994 · Franța 1998 · Coreea–Japonia 2002 · Germania 2006 · Africa de Sud 2010 · Brazilia 2014 · Rusia 2018 · Qatar 2022 · Canada–Mexic–SUA 2026 · Spania–Portugalia–Maroc 20303 · Arabia Saudită 2034



Finale
1930 · 1934 · 1938 · 19501 · 1954 · 1958 · 1962 · 1966 · 1970 · 1974 · 1978 · 1982 · 1986 · 1990 · 1994 · 1998 · 2002 · 2006 · 2010 · 2014 · 2018 · 2022 · 2026
Loturi
1930 · 1934 · 1938 · 1950 · 1954 · 1958 · 1962 · 1966 · 1970 · 1974 · 1978 · 1982 · 1986 · 1990 · 1994 · 1998 · 2002 · 2006 · 2010 · 2014 · 2018 · 2022 · 2026
Calificări
19302 · 1934 · 1938 · 1950 · 1954 · 1958 · 1962 · 1966 · 1970 · 1974 · 1978 · 1982 · 1986 · 1990 · 1994 · 1998 · 2002 · 2006 · 2010 · 2014 · 2018 · 2022 · 2026
Statistici
Clasamentul All-Time  · Recorduri  · Marcatori  · Hat-trickuri  · Apariții  · Echipe fără apariții  · Echipe invincibile  · Cartonașe roșii
Diverse
Premii  · Mingi  · Istoria  · Gazde  · Trofeu
1În 1950 finala Campionatului Mondial nu a avut loc oficial. 2Nu s-au jucat meciuri de calificare deoarece locurile erau date numai pe bază de invitație.3Argentina, Uruguay și Paraguay vor fi gazdele meciurilor inaugurale.
Control de autoritate