Tezcatlipoca

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Tezcatlipoca înfăţişat în Codex Borgia.
Jaguarul era un animal sacru pentru Tezcatlipoca

Tezcatlipoca a fost o zeitate centrală în religia aztecă, unul din cei patru fii ai lui Ometeotl, el este asociat cu o gamă largă de concepte, inclusiv cu cerul nopții, vânturile din noapte, uragane, cu obsidianul, nordul, pământul, dușmănia, discordia, autoritatea, divinația, ispita, jaguarul, vrăjitoria, frumusețea, războiul și cu conflictele. Numele lui în limba Nahuatl este adesea tradus ca "oglindă fumătoare" și face aluzie la legătura sa cu obsidianul, materialul din care oglinzile au fost făcute în Mezoamerica și care era utilizat pentru ritualuri șamanice.

El era reprezentat ca zeu de către un tânăr ales. Tânărul era tratat ca un adevărat zeu, însă la sfârșitul unui an el avea un sfârșit tragic. Era oferit ca ofrandă zeului pe care îl reprezenta, apoi era ales alt tânăr. Acest ritual se repeta în fiecare an.


 Acest articol legat de un subiect de mitologie este deocamdată un ciot. Poți ajuta Wikipedia prin completarea sa!


Mezoamerica -- Zei ai aztecilor -- Civilizațiile Mezoamericii

Acolnahuacatl  • Amimitl  • Atl  • Atlaua  • Camaxtli  • Centeotl  • Centzonmimixcoa  • Centzonuitznaua  • Chalchiuhtlatonal  • Chalchiuhtlicue  • Chalchiuhtotolin  • Chalmecatl  • Chicomexochtli  • Chiconahuiehecatl  • Cihuacoatl  • Citlalatonac  • Coatlicue  • Cochimetl  • Coxcox  • Coyolxauhqui  • Ehēcatl  • Huehuecoyotl  • Huehueteotl  • Huitzilopochtli  • Itztlacoliuhqui  • Itztli  • Ixtlilton  • Macuiltochtli  • Metztli  • Mextli  • Mictlantecuhtli  • Mixcoatl  • Nanauatzin  • Ometeotl  • Opochtli  • Painal  • Patecatl  • Quetzalcoatl  • Tecciztecatl  • Teoyaomicqui  • Tepeyollotl  • Tepoztecatl  • Tezcatlipoca  • Tlahuizcalpantecuhtli  • Tlaloc  • Tonacatecuhtli  • Tonatiuh  • Xipe Totec  • Xiuhtecuhtli  • Xochipilli  • Xochiquetzal  • Xocotl  • Xolotl  • Yacatecuhtli  • Yoalteuctin  • • Cioturi  • • Imagini  • •

v  d  m
Mesoamerica — Limba mam, limba nahuatl
Azteci · Kaqchikel · Ko'woj · Itza · Maiași · Mami · Mexica · Mixteci · Nahua · Olmeci · Pipili · Poqomani · Tarascani · Tolteci · Totonaci · Quiche · Zapoteci
Mesoamerica
Arhitectură · Așezări · Climă · Faună · Floră · Geografie · Hidrografie · Istorie · Orașe · Sisteme de scriere
Cioturi · Formate · Imagini · Portal