Taxidermie

Acest articol se referă la arta și meșteșugul împăierii. Pentru alte sensuri,, vedeți Taxidermie (dezambiguizare).
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Atelierul de taxidermie al muzeului științe naturale din Wiesbaden, Germania, 1923.

Taxidermia (din greacă pentru "aranjament al pielii"), cunoscută în română sub termenul de împăiere, este meșteșugul și arta prelucrării, respectiv a re-producerii animalelor în scopul prezentării publice sau particulare, așa cum ar fi în muzeele de științe naturale sau sub forma de trofee de vânătoare. Taxidermia poate fi aplicată la toate speciile de animale, inclusiv la oameni.

Metodele aplicate de taxidermiști au fost considerabil îmbunătățite în secolul trecut amplificând calitatea produselor finale. După curățarea tuturor organelor interne și a fluidelor corpului, dintre care sângele este esențial, respectiv îndepărtarea ochilor, conservarea restului corpului animal se face cu substanțe și tehnici corespunzătoare.

Taxidermiștii pot practica profesional, pentru muzee sau scopuri științifice, sau pentru vânători și pescari, ori în calitate de amatori, ca hobby. Pentru practicarea taxidermiei o persoană trebuie să fie extrem de familiară cu anatomia, disecția, sculptura, pictura și prelucrarea pieilor.


Istoricul taxidermiei

Varietăți neștiințifice ale taxidermiei

Rogue taxidermy

Grifon "împăiat" aflat la Muzeul zoologic din Copenhaga, Danemarca.

Rogue taxidermy, într-o traducere aproximativă în spiritul limbii române, taxidermie poznașă, este o varietate neștiințifică a taxidermiei care se ocupă cu crearea unor animale împăiate care nu există în realitate, așa cum ar fi "realizarea" unor animale imaginare sau prezente în bestiare din diferite timpuri și epoci.

Taxidermie antropomorfică

Taxidermia antropomorfică este o varietate ne-științifică a taxidermiei în care animale împăiate sunt îmbrăcate în haine umane și / sau sunt prezentate ca și când ar fi angajate în activități specifice oamenilor. Acest "stil taxidermic" a fost foarte adesea folosit în Anglia și alte părții ale vestului european în perioadele victoriene și eduardiene, dar se pot întâlni până astăzi. Varietatea taxidermiei antropomorfice a fost popularizată de Herman Ploucquet, taxidermist din Stuttgart, Germania, când acesta a expus public la Marea Expoziţie din 1851, ținută la Londra, cunoscută și sub numele de Crystal Palace.

Galerie de imagini

  • Un bandicoot, marsupial din familia Peramelidae
    Un bandicoot, marsupial din familia Peramelidae
  • Unul din câinii lui Ivan Pavlov, Muzeul Pavlov, 2005
    Unul din câinii lui Ivan Pavlov, Muzeul Pavlov, 2005
  • Dropie din colecţia Joseph Whitaker
    Dropie din colecţia Joseph Whitaker
  • Leopard de zăpadă
    Leopard de zăpadă
  • Porumbel călător, specie extinctă, la Boston Museum of Science.
    Porumbel călător, specie extinctă, la Boston Museum of Science.
  • Cerb prezentat la Chateau de Chambord
    Cerb prezentat la Chateau de Chambord
  • Elefant la MCNM din Madrid.
    Elefant la MCNM din Madrid.
  • Mamifere la Muséum national d'histoire naturelle din Paris
    Mamifere la Muséum national d'histoire naturelle din Paris
  • Animale prezentate la Muséum national d'histoire naturelle, Paris
    Animale prezentate la Muséum national d'histoire naturelle, Paris
  • Un racoon dog japonez, încălţat în waraji şi în poziţie bipedă
    Un racoon dog japonez, încălţat în waraji şi în poziţie bipedă
  • Şobolan, montan pe o bucată de lemn
    Şobolan, montan pe o bucată de lemn
  • Thylacine împăiat (marsupialul numit tigru tasmanian la Walter Rothschild Zoological Museum
    Thylacine împăiat (marsupialul numit tigru tasmanian la Walter Rothschild Zoological Museum

Vezi și

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Taxidermie
  • en Taxidermy.net – Web site dedicat taxidermiei
  • ru http://art-taxidermy.ru/ Arhivat în , la Wayback Machine.
  • en Methods in the art of taxidermy Arhivat în , la Wayback Machine. – Metode în arta taxidermiei de Oliver Davie, anul 1900
  • en Walter Potter – Despre Walter Potter, unul din cei mai faimoși taxidermiști
  • en Minnesota Association of Rogue Taxidermy Arhivat în , la Wayback Machine. cunoscută și sub acronimul MART
  • en History of British Taxidermy with Hundreds of Photographs – Istoria taxidermiei britanice cu sute de fotografii



Control de autoritate
  • BNF: cb11937416n (data)
  • GND: 4381103-6
  • LCCN: sh85132888
  • NDL: 00561524