Nicolas Lancret

Nicolas Lancret
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Regatul Franței[5] Modificați la Wikidata
Decedat (54 de ani)[1][6][2][3] Modificați la Wikidata
Paris, Regatul Franței[5] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (pneumonie) Modificați la Wikidata
Frați și suroriFrançois-Joseph Lancret[*][[François-Joseph Lancret (French engraver)|​]] Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor
desenator[*]​ Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[7][8] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură  Modificați la Wikidata
PregătirePierre Dulin[*]​, Claude Gillot[*][[Claude Gillot (pictor francez)|​]]  Modificați la Wikidata
Opere importanteThe Ham Dinner[*][[The Ham Dinner (pictură de Nicolas Lancret)|​]]  Modificați la Wikidata
Influențat deAntoine Watteau  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolas Lancret (n. , Paris, Regatul Franței – d. , Paris, Regatul Franței) a fost un pictor francez. Născut la Paris, a fost un genial ilustrator al comediei ușoare care reflecta gusturile și manierele societății franceze în timpul regenței ducelui de Orleans și, mai târziu, a domniei timpurii a regelui Ludovic al XV-lea.

Carieră

Primul maestru al lui Lancret a fost Pierre d'Ulin⁠(d), dar cunoștințele și admirația lui pentru Watteau l-au determinat să-l părăsească pe Ulin pentru Gillot⁠(d), al cărui elev fusese Watteau.[9] Lancret, care a rămas un elev al lui Gillot între 1712-1713, a fost puternic influențat de pictorul mai în vârstă, ale cărui figuri zvelte tipice pot fi găsite în multe dintre lucrările mai tinere ale elevului său. Două tablouri pictate de Lancret și expuse pe Place Dauphine au avut un mare succes, care a pus bazele averii sale și, se spune, l-au înstrăinat pe Watteau, care fusese complimentat ca autorul lor. În 1718 a fost primit ca academician, devenind de atunci un artist foarte respectat, mai ales printre admiratorii lui Watteau. A finalizat lucrări de decorare a Palatului Versailles, în timp ce stilul său se va dovedi mai târziu popular lui Frederic cel Mare. Popularitatea lui Lancret a fost reflectată de decizia de a fi numit consilier la Academie în 1735.[10]

Opera, stilul și moștenirea

Lancret a finalizat numeroase picturi, dintre care o proporție semnificativă (peste optzeci) au fost gravate. Deși a realizat mai multe portrete și piese istorice, subiectele sale preferate au fost balurile, târgurile, nunțile din sat și așa mai departe. În această privință, el era tipic pentru artiștii rococo. Unii au susținut că opera lui Lancret este semnificativ inferioară celei a lui Watteau. În desen și în pictură tușa lui este adesea considerată inteligentă, dar minimală; Istoricul de artă Michael Levey⁠(d) a remarcat că Lancret nu era „un poet, ci un eseist fermecător”.[10] Caracteristicile lui Lancret se datorează, probabil, faptului că se pregătea de ceva timp sub îndrumarea unui gravor.

În general, se consideră[10] că artistul și-a produs cea mai bună lucrare spre partea finală a vieții sale, manifestând, în mintea mai multor istorici de artă,[10] o capacitate crescândă de a crea un sentiment de armonie între artă și natură, ca în Montreir de lanterne magique, și o dorință de a oferi personajelor sale, acum mai voluminoase, un loc mai ferm în compozițiile sale. Aceste schimbări au arătat influența lui Watteau de mai târziu, precum în L'Enseigne de Gersaint. Ultimul tablou al lui Lancret, Familie în grădină, The National Gallery, este considerat de Levey drept „capodopera” lui. Scena, care înfățișează o familie care își bea cafeaua, are o intimitate și o notă de umor care sunt considerate captivante. Liniile curgătoare ale lucrării, armonia rococo a culorilor pastelate, stilul pictural și subiectul fermecător (a unei fete cu ochii mari, înconjurată de familia ei fericită și decorul natural, dar neamenințător, încercând cafeaua pentru prima dată) sunt văzute[10] ca a afișa un delicat sentiment de vitalitate și prospețime care anticipează lucrările atât ale lui Thomas Gainsborough, cât și ale lui Jean-Honoré Fragonard.[10]

Muzeul Britanic deține o serie admirabilă de studii ale lui Lancret cu cretă roșie, iar Galeria Națională, Londra, are patru picturi — „Patru vârste ale omului” (gravate de Desplaces și l’Armessin), citate de d’Argenville printre principalele lucrări ale lui Lancret.

Viața personală

Lancret a fost singur o mare parte a vieții sale; cu toate acestea, în 1741, s-a căsătorit cu nepoata de 18 ani a lui Boursault, autorul cărții Esop la Curte. Se presupune că Lancret a fost indus să se căsătorească cu ea după ce a găsit-o pe ea și pe mama ei pe moarte trăind în sărăcie într-o cameră de la mansardă și a auzit că fiica urma să fie forțată în curând să intre într-o mănăstire. Lancret a murit de pneumonie la 14 septembrie 1743.

Galerie

  • Marie-Anne de Camargo⁠(d), 1730
    Marie-Anne de Camargo⁠(d), 1730
  • Le Déjeuner de jambon⁠(d), Chantilly, muzeul Condé⁠(d), 1735
    Le Déjeuner de jambon⁠(d), Chantilly, muzeul Condé⁠(d), 1735
  • La Servante justifiée, 1735-1740
    La Servante justifiée, 1735-1740
  • Le jeu des quatre-coins
    Le jeu des quatre-coins
  • Fixarea patinei, Nationalmuseum, 1743
    Fixarea patinei, Nationalmuseum, 1743

Referințe

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Nicolas Lancret (în engleză), Benezit Dictionary of Artists 
  3. ^ a b c d Nicolas Lancret, KulturNav, accesat în  
  4. ^ a b Nicolas Lancret, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  5. ^ a b Ланкре Никола, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​  |access-date= necesită |url= (ajutor)
  6. ^ a b Nicolas Lancret (în engleză), RKDartists 
  7. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  8. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  9. ^ Grasselli, Margaret Morgan (). Renaissance to revolution: French drawings from the National Gallery of Art, 1500-1800. Washington, D.C.: National Gallery of Art. p. 108. ISBN 9781848220430. 
  10. ^ a b c d e f Michael Levey. Painting and Sculpture in France, 1700-1789. Yale University Press. 

Lecturi suplimentare

Studii generale

Adapted from a following source: Freitag, Wolfgang M. (). Art Books: A Basic Bibliography of Monographs on Artists (ed. 2nd). New York, London: Garland. ISBN 0-8240-3326-4.  Parametru necunoscut |la= ignorat (ajutor)

  • Bocher, Emmanuel (). Nicolas Lancret. Les gravures françaises du XVIIIe siècle (în franceză). Paris: Librairie des Bibliophiles. OCLC 1198092360.  Parametru necunoscut |tip= ignorat (ajutor)
  • Holmes, Mary Tavener (). Focarino, Joseph, ed. Nicolas Lancret, 1690-1743. New York: Harry N. Abrams. ISBN 0-8109-3559-7.  Parametru necunoscut |tip= ignorat (ajutor)
  • Sovot, Ballot de (). Guiffrey, Jules, ed. Éloge de Lancret, peintre du roi. Paris: J. Baur. OCLC 1044628377. 
  • Wildenstein, Georges (). Lancret. Paris: G. Servant. OCLC 1088910286.  Parametru necunoscut |tip= ignorat (ajutor)
Lucrări de referință
  • Bénézit, Emmanuel () [first published in French in 1911–1923]. Benezit Dictionary of Artists⁠(d). 8. Paris: Gründ. pp. 383–385. ISBN 2-7000-3078-8. 
  • Graul, Richard (). „Lancret, Nicolas”. În Vollmer, Hans. Allgemeines Lexikon der bildenden Künstler⁠(d) (în germană). 22. Leipzig: E. A. Seemann. pp. 286–288. 
  • Holmes, Mary Tavener (). „Lancret, Nicolas”. În Turner, Jane. The Dictionary of Art⁠(d). 18. New York: Grove's Dictionaries. pp. 692–693. ISBN 1-884446-00-0. OCLC 1033666240. 

Legături externe

Materiale media legate de Nicolas Lancret la Wikimedia Commons

  • 38 picturi de sau după Nicolas Lancret pe site-ul Art UK
  • Nicolas Lancret la WikiGallery.org Arhivat în , la Wayback Machine.
Control de autoritate