Micaela Ghițescu

Micaela Ghițescu
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (87 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiefilologă[*]
traducătoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Micaela-Alexandra Ghițescu (n. , București, România – d. [1]) a fost o traducătoare română.

Familia și studiile

A fost fiica chirurgului Constantin Ghițescu și a Mariei-Eliza (n. Papacostea). A efectuat studiile la Liceul „Carmen Sylva” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1937-1949). A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura franceză (1949-1952, 1955-1957).

Detenția

În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței.

Activitatea literară

A tradus în special în și din limba portugheză. Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.

Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria - revista gândirii arestate.[3]

Distincții

  • Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[4]
  • Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) în grad de Mare Ofițer (2015) pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, conferit de președintele Portugaliei Aníbal Cavaco Silva[5]

Scrieri

  • 1964: Mică gramatică portugheză (București);
  • 1976: Dicționar spaniol - român (București);
  • 1976: Dicționar român - spaniol (București);
  • 1980: Dicționar de proverbe spaniol-portughez-român;
  • 2012: Între uitare și memorie, memorii în care relatează perioada petrecută ca deținută politică, Humanitas

Traduceri

  • 1968: Eça de Queirós, Crima părintelui Amaro;
  • 1970: Fernando Namora, Casa vagabonzilor, Minele din San Francisco;
  • 1972: Eça de Queirós, Relicva.

Referințe

  1. ^ a b A murit traducătoarea Micaela Ghițescu, AGERPRES, accesat în  
  2. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ „«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 17.
  5. ^ Presidente Cavaco Silva homenageou tradutores e editores romenos dedicados à língua e cultura portuguesas

Legături externe

  • ro Interviu cu doamna Micaela Ghițescu, România
  • Femeia în pușcăriile comuniste. Mărturiile Micaelei Ghițescu, una dintre primele victime ale torționarului Alexandru Vișinescu
Control de autoritate