Ludovic Bács

Ludovic Bács
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Petrila, România Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CopiiMiklós Bács[*][[Miklós Bács (Romanian-Hungarian actor)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor
compozitor
violonist
cadru didactic universitar[*] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ludovic Bács (n. 19 ianuarie 1930, Petrila, județul Hunedoara – d. 30 iunie 2015, București) a fost un muzician maghiar din România, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) și profesor de dirijat orchestră. Cariera sa muzicală a fost strâns legată de Societatea Română de Radiodifuziune, unde și-a desfășurat activitatea din 1957.

Studii

Începe studiile muzicale în orașul natal, Petrila. Studiază inițial vioara, cu Joseph Faubich. Urmează studiile liceale la liceul de stat din Petroșani. În timpul liceului este admis ca instrumentist în formația simfonică a orașului, condusă de profesorul Julius Horáček. Între anii 1948-1951 își continuă studiile la Conservatorul de muzică din Cluj, apoi, între 1951-1956, obține o bursă și urmează studii de perfecționare în Rusia, la Conservatorul de muzică „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova.

Cariera artistică

Cariera muzicală

În 1957 a fost repartizat la orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, unde, nefiind liber nici un post de dirijor, a fost încadrat inițial pe post de instrumentist (violă). Din 1958 până la pensionare, în 1991, a avut o activitate neîntreruptă în radio, în calitate de dirijor și director artistic al Orchestrei de studio Radio București, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 fondează formația de muzică veche Musica Rediviva din București, la pupitrul căreia evoluează în calitate de dirijor. A efectuat numeroase turnee în țară și în străinătate (Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elveția, U.R.S.S., Italia, Austria) cu aceste orchestre și a realizat nenumărate înregistrări. Repertoriul său cuprinde lucrări muzicale în stil renascentist, baroc, clasic, modern și contemporan, românești și universale. De-a lungul întregii sale activități, maestrul Ludovic Bacs a promovat un imens fond de lucrări vechi românești, pe care le-a transcris, armonizat și orchestrat pentru a le aduce în fața publicului. A acordat o deosebită atenție și lucrărilor compozitorilor români contemporani (Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Cornel Țăranu, Aurel Stroe, Dan Dediu, Cristian Crețu și Christian Muck), prezentând foarte multă muzică românească în primă audiție absolută.

Cariera didactică

În perioada 1962-1968, Ludovic Bács a fost asistent la Academia de Muzică din București, devenind ulterior profesor asociat la clasa de dirijat orchestră, citire de partituri, muzică de cameră.

Discografie selectivă

  • Gustav Mahler: Das Lied von der Erde Kindertotenlieder (ST-ECE 04038/14039)
  • Carmen Petra-Basacopol: Concert pentru harpă și orchestră (ECE 01862)
  • Anatol Vieru: Simfoniile nr. 2 și 3 (ST-ECE 03973)
  • Ernest Chausson: Concert, Poeme, Paysage, Dedicace
  • Liana Alexandra: Crăiasa zăpezii, operă-feerie (ST-ECE 03259)
  • Johann Sebastian Bach: Arta fugii (STM-ECE 01308-01309)
  • Ioan Căianu: Danserie din Codex Caioni; V. G. Bakfark: Fantezie; G. Reilich: Cinci lieduri; J. Sartorius Jr. Dictum în DO major; Daniel Speer: Türkischer Eulenspiegel - fragmente (STM-ECE 01190)
  • Paul Constantinescu: Variațiuni libere pentru violoncel și orchestră (STM-ECE 01188)
  • Filip Lazăr: Concert de cameră pentru baterie și 12 instrumente (ECE 0493);

Premii și distincții

  • Ordinul Meritul Cultural, cls. V (1968)
  • Premiul II la Festivalul internațional de creație muzical religioasă "A Ta este Împărăția și Puterea" (1998)

Note

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  

Bibliografie

  • Viorel Cosma: Muzicieni din România. Lexicon. Vol. 1 (A-C), Editura Muzicală, București, 1989
  • Viorel Cosma: Interpreți din România. Lexicon. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996.

Legături externe

  • UCMR - Centrul de informare muzicală: Ludovic Bacs Arhivat în , la Wayback Machine.
  • SRR – Radio România Muzical: Sunt un simplu muzician, interviu realizat de Sorina Goia, 14 ian. 2005
  • Info Credidam, nr.4 din martie 2005: Maestrul Ludovic Bacs la 75 de ani Arhivat în , la Wayback Machine.
Control de autoritate