Lista filmelor italiene propuse la Oscar pentru cel mai bun film străin
Italia a nominalizat filme pentru premiul Academiei pentru cel mai bun film străin de la inaugurarea premiului în 1956. Premiul este acordat anual de către "Academy of Motion Picture Arts and Sciences" din Statele Unite filmelor de lungmetraj realizate în afara Statelor Unite și care conțin în primul rând dialog în altă limbă decât engleza.[1]
Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost inaugurat în anul 1956; cu toate acestea, între 1947 și 1955, Academia a prezentat Premii Onorifice pentru cele mai bune filme într-o limbă străină lansate în Statele Unite. Aceste premii nu erau competitive, deoarece nu existau nominalizări, ci pur și simplu în fiecare an exista un film câștigător votat de Consiliul Director al Academiei.[2] Trei filme italiene au primit premii onorifice în această perioadă. Începând cu 1956 Academia a creat un premiu competitiv de merit, cunoscut sub numele de Cel mai bun film străin, pentru filme non-englezești și a fost acordat anual de atunci.[3]
Până în 2018, Italia a propus 31 de filme la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, din care 14 filme au obținut Oscarul. Italia deține primul loc după numărul filmelor care au câștigat premiul, urmată de Franța (nouă premii) și Spania (patru premii).[4] Regizorii italieni care au câștigat multiple premii sunt Federico Fellini și Vittorio De Sica. Fellini a primit patru premii pentru: La Strada, Nopțile Cabiriei, 8½ și Amarcord. De Sica a primit două premii onorifice înainte de inaugurarea actualei categorii, pentru: Shoeshine și Hoții de biciclete și două premii Oscar pentru: Ieri, azi, mâine și The Garden of the Finzi-Continis.[5][6][7]
Lista filmelor
An | Titlul filmului folosit în nominalizare | Titlul original | Regizor | Rezultat |
---|---|---|---|---|
1947 (Ediția 20) | Shoeshine | Sciuscià | De Sica, VittorioVittorio De Sica | Premiul Onorific |
1949 (Ediția 22) | The Bicycle Thief | Ladri di biciclette | De Sica, VittorioVittorio De Sica | Premiul Onorific |
1950 (Ediția 23) | The Walls of Malapaga | Le mura di Malapaga | Clément, RenéRené Clément | Premiul Onorific |
1956: (Ediția 29) | La Strada | La strada | Fellini, FedericoFederico Fellini | Oscar |
1957: (Ediția 30) | Nights of Cabiria | Le notti di Cabiria | Fellini, FedericoFederico Fellini | Oscar |
1958: (Ediția 31) | Big Deal on Madonna Street | I soliti ignoti | Monicelli, MarioMario Monicelli | Nominalizat |
1959: (Ediția 32) | The Great War | La grande guerra | Monicelli, MarioMario Monicelli | Nominalizat |
1960: (Ediția 33) | Kapò | Kapò | Pontecorvo, GilloGillo Pontecorvo | Nominalizat |
1961 (Ediția 34) | La Notte | La Notte | Antonioni, MichelangeloMichelangelo Antonioni | Nenominalizat |
1962: (Ediția 35) | The Four Days of Naples | Le quattro giornate di Napoli | Loy, NanniNanni Loy | Nominalizat |
1963: (Ediția 36) | 8½ | Otto e mezzo | Fellini, FedericoFederico Fellini | Oscar |
1964: (Ediția 37) | Yesterday, Today and Tomorrow | Ieri, oggi, domani | De Sica, VittorioVittorio De Sica | Oscar |
1965: (Ediția 38) | Marriage Italian-Style | Matrimonio all'Italiana | De Sica, VittorioVittorio De Sica | Nominalizat |
1966: (Ediția 39) | The Battle of Algiers | La Battaglia di Algeri | Pontecorvo, GilloGillo Pontecorvo | Nominalizat |
1967: (Ediția 40) | China is Near | La Cina è vicina | Bellocchio, MarcoMarco Bellocchio | Nenominalizat |
1968: (Ediția 41) | The Girl with the Pistol | La ragazza con la pistola | Monicelli, MarioMario Monicelli | Nominalizat |
1969: (Ediția 42) | Fellini Satyricon | Fellini Satyricon | Fellini, FedericoFederico Fellini | Nenominalizat |
1970: (Ediția 43) | Investigation of a Citizen Above Suspicion | Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto | Petri, ElioElio Petri | Oscar |
1971: (Ediția 44) | The Garden of the Finzi-Continis | Il Giardino dei Finzi-Contini | De Sica, VittorioVittorio De Sica | Oscar |
1972: (Ediția 45) | Roma | Roma | Fellini, FedericoFederico Fellini | Nenominalizat |
1974: (Ediția 47) | Amarcord | Amarcord | Fellini, FedericoFederico Fellini | Oscar |
1975: (Ediția 48) | Scent of a Woman | Profumo di donna | Risi, DinoDino Risi | Nominalizat |
1976: (Ediția 49) | Seven Beauties | Pasqualino Settebellezze | Wertmüller, LinaLina Wertmüller | Nominalizat |
1977: (Ediția 50 | A Special Day | Una giornata particolare | Scola, EttoreEttore Scola | Nominalizat |
1978: (Ediția 51) | Viva Italia! | I nuovi mostri | Monicelli, MarioMario Monicelli, Dino Risi, Ettore Scola | Nominalizat |
1979: (Ediția 52) | To Forget Venice | Dimenticare Venezia | Brusati, FrancoFranco Brusati | Nominalizat |
1980: (Ediția 53) | A Leap in the Dark | Salto nel vuoto | Bellocchio, MarcoMarco Bellocchio | Nenominalizat |
1981: (Ediția 54) | Three Brothers | Tre Fratelli | Rosi, FrancescoFrancesco Rosi | Nominalizat |
1982: (Ediția 55) | The Night of the Shooting Stars | La notte di San Lorenzo | Taviani, Paolo and VittorioPaolo and Vittorio Taviani | Nenominalizat |
1983: (Ediția 56) | And the Ship Sails On | E la nave va | Fellini, FedericoFederico Fellini | Nenominalizat |
1984: (Ediția 57) | Where's Picone? | Mi manda Picone | Loy, NanniNanni Loy | Nenominalizat |
1985: (Ediția 58) | Macaroni | Maccheroni | Scola, EttoreEttore Scola | Nenominalizat |
1986: (Ediția 59) | Summer Night with Greek Profile, Almond Eyes and Scent of Basil | Notte d'estate con profilo greco, occhi a mandorla e odore di basilico | Wertmüller, LinaLina Wertmüller | Nenominalizat |
1987: (Ediția 60 | The Family | La famiglia | Scola, EttoreEttore Scola | Nominalizat |
1988: (Ediția 61) | The Legend of the Holy Drinker | La leggenda del santo bevitore | Olmi, ErmannoErmanno Olmi | Nenominalizat |
1989: (Ediția 62) | Cinema Paradiso | Nuovo Cinema Paradiso | Tornatore, GiuseppeGiuseppe Tornatore | Oscar |
1990: (Ediția 63) | Open Doors | Porte Aperte | Amelio, GianniGianni Amelio | Nominalizat |
1991: (Ediția 64) | Mediterraneo | Mediterraneo | Salvatores, GabrieleGabriele Salvatores | Oscar |
1992: (Ediția 65) | The Stolen Children | Il ladro di bambini | Amelio, GianniGianni Amelio | Nenominalizat |
1993: (Ediția 66) | The Great Pumpkin | Il grande cocomero | Archibugi, FrancescaFrancesca Archibugi | Nenominalizat |
1994: (Ediția 67) | Lamerica | Lamerica | Amelio, GianniGianni Amelio | Nenominalizat |
1995: (Ediția 68) | The Star Maker | L'uomo delle stelle | Tornatore, GiuseppeGiuseppe Tornatore | Nominalizat |
1996: (Ediția 69) | My Generation | La mia generazione | Labate, WilmaWilma Labate | Nenominalizat |
1997: (Ediția 70) | The Best Man | Il testimone dello sposo | Avati, PupiPupi Avati | Nenominalizat |
1998: (Ediția 71) | Life Is Beautiful | La vita è bella | Benigni, RobertoRoberto Benigni | Oscar |
1999: (Ediția 72) | Not of This World | Fuori dal mondo | Piccioni, GiuseppeGiuseppe Piccioni | Nenominalizat |
2000: (Ediția 73) | The Hundred Steps | I cento passi | Giordana, Marco TullioMarco Tullio Giordana | Nenominalizat |
2001: (Ediția 74) | The Son's Room | La stanza del figlio | Moretti, NanniNanni Moretti | Nenominalizat |
2002: (Ediția 75) | Pinocchio | Pinocchio | Benigni, RobertoRoberto Benigni | Nenominalizat |
2003: (Ediția 76) | I'm Not Scared | Io non ho paura | Salvatores, GabrieleGabriele Salvatores | Nenominalizat |
2004: (Ediția 77) | The Keys to the House | Le chiavi di casa | Amelio, GianniGianni Amelio | Nenominalizat |
2005: (Ediția 78) | Don't Tell | La bestia nel cuore | Comencini, CristinaCristina Comencini | Nominalizat |
2006: (Ediția 79) | The Golden Door | Nuovomondo | Crialese, EmanueleEmanuele Crialese | Nenominalizat |
2007: (Ediția 80) | The Unknown Woman | La sconosciuta | Tornatore, GiuseppeGiuseppe Tornatore | Lista scurtă |
2008: (Ediția 81) | Gomorrah | Gomorra | Garrone, MatteoMatteo Garrone | Nenominalizat |
2009: (Ediția 82) | Baarìa | Baarìa | Tornatore, GiuseppeGiuseppe Tornatore | Nenominalizat |
2010: (Ediția 83) | The First Beautiful Thing[8] | La prima cosa bella | Virzì, PaoloPaolo Virzì | Nenominalizat[9] |
2011: (Ediția 84) | Terraferma[10] | Terraferma | Crialese, EmanueleEmanuele Crialese | Nenominalizat |
2012: (Ediția 85) | Caesar Must Die[11] | Cesare deve morire | Paolo and Vittorio Taviani | Nenominalizat |
2013: (Ediția 86) | The Great Beauty[12] | La grande bellezza | Paolo Sorrentino | Oscar[13] |
2014: (Ediția 87) | Human Capital[14] | Il capitale umano | Paolo Virzì | Nenominalizat |
2015: (Ediția 88) | Don't Be Bad[15] | Non essere cattivo | Claudio Caligari | Nenominalizat |
2016: (Ediția 89) | Fire at Sea[16] | Fuocoammare | Gianfranco Rosi | Nenominalizat |
2017: (Ediția 90) | A Ciambra[17] | A Ciambra | Jonas Carpignano | Nenominalizat |
2018: (Ediția 91) | Dogman[18] | Dogman | Matteo Garrone | Nenominalizat |
2019: (Ediția 92) | The Traitor[19] | Il traditore | Marco Bellocchio | Nenominalizat |
2020: (Ediția 93) | Notturno[20] | Notturno | Gianfranco Rosi | Nenominalizat |
2021: (94th) | The Hand of God[21] | È stata la mano di Dio | Paolo Sorrentino | Lista scurtă[22] |
Note
- ^ „Rule Thirteen: Special Rules for the Foreign Language Film Award”. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „History of the Academy Awards – Page 1”. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „History of the Academy Awards – Page 2”. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Foreign Language Film Facts”. Academy of Motion Picture Arts and Sciences. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Harmetz, Aljean (). „Nomination Intricacies For Foreign-Film Oscar”. New York Times. Accesat în .
- ^ „The Bicycle Thief (1949) – Awards & Nominations”. MSN. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Vittorio De Sica – Awards”. Moviefone. Accesat în .
- ^ „Virzì's The First Beautiful Thing sets out to conquer Hollywood”. cineuropa. Accesat în .
- ^ „9 Foreign Language Films Continue to Oscar Race”. oscars.org. Accesat în .
- ^ „63 Countries Vie for 2011 Foreign Language Film Oscar”. oscars.org. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „L'Italia candida agli Oscar il film dei fratelli Taviani”. Gazzetta di Parma. Gazzetta di Parma. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Italy Picks Sorrentino's "Beauty" As Its Oscar Contender”. Variety. Accesat în .
- ^ „Oscars 2014: Full list of winners”. BBC News. Accesat în .
- ^ „Oscars: Italy Selects 'Human Capital' for Foreign-Language Category”. Hollywood Reporter. Accesat în .
- ^ Anderson, Ariston (). „Oscars: Italy Submits 'Non Essere Cattivo' for Foreign-Language Category”. The Hollywood Reporter. Accesat în .
- ^ Anderson, Ariston (). „Oscars: Italy Selects 'Fire at Sea' for Foreign-Language Category”. The Hollywood Reporter. Accesat în .
- ^ Vivarelli, Nick (). „Jonas Carpignano's 'A Ciambra' Is Italy's Oscar Contender”. Variety. Accesat în .
- ^ Anderson, Ariston (). „Oscars: Italy Selects 'Dogman' for Foreign-Language Category”. The Hollywood Reporter. Accesat în .
- ^ „L'Italia punta su 'Il traditore' di Bellocchio e Favino per la corsa agli Oscar”. La Repubblica. . Accesat în .
- ^ „93° ACADEMY AWARDS: "NOTTURNO" È IL FILM DESIGNATO A RAPPRESENTARE L'ITALIA NELLA CATEGORIA CHE PREMIA IL FILM INTERNAZIONALE”. Anica. . Accesat în .
- ^ „Oscar 94^ Edizione: "È stata la mano di Dio" È il film Italiano designato per la categoria "International Feature Film Award"”. ANICA. . Accesat în .
- ^ Davis, Clayton (). „Oscars Shortlists Include Beyoncé, 'Spider-Man' and Two Jonny Greenwood Scores as France's 'Titane' Is Snubbed”. Variety. Accesat în .
|