Incendiu

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Un incendiu în Massueville, Quebec, Canada
Un incendiu în St. Johanniskirche, Germania

Incendiu se referă la un proces de ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu, care produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție organizată în scopul întreruperii procesului de ardere[1]. Riscurile de incendiu au condus la crearea unor organisme specializate în organizarea prevenirii și stingerii incendiilor la pompieri care diferă de la o țară la alta.

Cauze

Pentru a putea izbucni un incendiu prima condiție este existența unui material combustibil. Apoi, acest material trebuie încălzit deasupra punctului său de aprindere.

Cauzele incendiului pot fi:

  • de natură tehnică, instalații electrice necorespunzătoare, defecte,
  • neglijență, frecvent produsă de focuri de tabără, țigări, chibrituri, lumânări nestinse corect,
  • naturale (fulger), sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul,
  • aparate de încălzit, cazane, cuptoare, aparate de gătit, sobe, uscătoare, dispozitive pentru sudură, tăiere sau lipire cu gaze ori lichide combustibile,
  • foc în aer liber.

Aceste cauze duc la incendii sau explozii urmate de incendii.

Pericole

Unele dintre principalele pericole la care o persoană este expusă unui incendiu sunt legate de căldura ridicată. Chiar și în afara flăcărilor, suntem expuși riscului de arsuri datorate în principal fumului fierbinte, dar și radiațiilor infraroșii, contactului cu obiecte încălzite, aerului încălzit sau vaporilor de apă produși. Pentru a fi protejați împotriva arsurilor, pompierii sunt echipați cu echipament individual de protecție și căști care încetinesc progresul căldurii către piele.

Celelalte riscuri sunt în principal respiratorii. De fapt, focul consumă oxigen în aer , care este esențial pentru supraviețuire și prin urmare, poate duce la asfixierea cunoscută sub numele de risc de asfixie. Pentru protecția acestuia pompierii poartă aparat de respirat cu aer comprimat. Căldura poate provoca explozia buteliilor și rezervoarelor de gaz, precum și a anumitor produse, cum ar fi azotat de amoniu. Aceste explozii pot provoca traume prin cădere (persoană răsturnată), proiecția fragmentelor, precum și prin suprapresiunea cauzată( explozie ).

Prevenirea incendiilor în România

Prevenirea incendiilor reprezintă totalitatea acțiunilor de împiedicare a inițierii și propagării incendiilor, de asigurare a condițiilor pentru salvarea persoanelor și bunurilor și de asigurare a securității echipelor de intervenție. În România apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, național, cu caracter permanent, la care trebuie să participe autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice aflate pe teritoriul țării.

Cadru tehnic p.s.i. sau cadrul tehnic cu atribuții de apărare împotriva incendiilor, este persoana desemnată potrivit legii de către primar sau administratorul unității să se ocupe de organizarea activității de prevenire a incendiilor în cadrul unității sau agentului economic.[2].Competențele cadrului tehnic p.s.i. sunt definite pe baza standardului ocupațional COR 315104 acreditat CNFPA și avizat IGSU.

Obligații

Persoanele fizice și juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu primejduiască, prin deciziile și faptele lor, viața, bunurile și mediul. Persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență, primarul sau poliția si să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea incendiului.

În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când și cât este rațional posibil, semenilor aflați în pericol sau în dificultate, din proprie inițiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanților autorităților administrației publice, precum și a personalului serviciilor de urgență. În cazul incendiilor produse la păduri, plantații, culturi agricole, miriști, pășuni și fânețe, persoanele aflate în apropiere au obligația să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea și stingerea acestora[2].

Scop

  • asigurarea respectării prevederilor legale si a celorlalte reglementari privind apărarea împotriva incendiilor si protecție civilă;
  • identificarea, evaluarea, pericolelor potențiale si a consecințelor pentru viata oamenilor, mediu si bunuri materiale;
  • conștientizarea riscurilor prin schimbul reciproc de informații între personalul care executa controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat si alte persoane interesate si/sau implicate;
  • informarea populației privind pericolele potențiale de risc, inclusiv în locuințe si gospodarii, si modul de comportare în caz de incendiu si în alte situație de urgență[3].

Forme

  • reglementarea;
  • avizarea;
  • autorizarea;
  • acordul;
  • atestarea;
  • supravegherea pieței, controlul, asistența tehnică de specialitate;
  • informarea preventivă a autorităților, organismelor, factorilor implicați și a populației, precum și pregătirea acestora pentru situații de urgență;
  • coordonarea serviciilor voluntare, publice și private, pentru situații de urgență;
  • auditul de supraveghere a persoanelor fizice și juridice atestate;
  • constatarea și sancționarea încălcărilor prevederilor legale[4].

Incendii mari din istorie

Loc Dată Categorie Eveniment Dimensiune
Roma 64 incendiu în oraș în timpul lui Nero arde o mare parte din Roma
Londra 1666 incendiu în oraș Incendiul din Londra 13 000 de case și 87 de biserici distruse
Hardegsen 1678 incendiu în oraș incendiu la Crăciun o mare parte din centru distrus.
Hamburg 1842 incendiu în oraș Incendiul din Hamburg peste 25 % din oraș este distrus
Chicago 1871 incendiu în oraș Incendiul din Chicago cca. 200 - 300 morți, 17 000 clădiri distruse
Peshtigo, Wisconsin, USA 1871 v.a. incendiu de pădure, de asemenea incendiu în oraș Furtuna din Peshtigo,incendiu favorizat de furtunä 4850 km², 12 localități distruse cca. 1200 - 2500 morți, victime la un incendiu și catastrofă naturală în SUA
San Francisco 1906 incendiu în oraș Cutremurul din San Francisco după cutremur incendiu, 700 de morți
Hamburg 1943 bombardament Operation Gomorrha cca. 35 000 - 45 000 de morți, centrul orașului distrus
Dresda 1945 bombardament bombardamentul Dresdei cca. 25 000 - 40 000 morți, centrul orasului distrus
Langenweddingen 1967 accident de circulație Accidentul de la Langenweddingen oficial 94 de victime, din care 44 copii, dupä coliziunea unei mașini cisterne cu un tren
Sao Paulo 1974 clädire incendiul casei Joelma 188 de morti, incendiu izbucnit la etajul 12. neglijență
Lüneburger Heide 1975 incendiu de pădure incendiu in Lüneburger Heide 5 morți, 7418 ha pădure distrusă
Los Alfaques 1978 accident de circulație o cisternă cu gaz explodează la Camping Los Alfaques (Spania) 216 de morți
Bradford 1985 incendiu în stadion la un meci de fotbal Valley-Parade. 56 de morți, 265 de răniți
Basel / Elveția la Sandoz 1986 Incendiu industrial Incendiu industrial din Elveția și contaminarea Rinului mortatitate mare la pești
Herborn 1987 accident de circulație Incendiul de la Herborn 6 morți, 38 de răniți
Lisabona 1988 incendiu în oraș
Ramstein Air Base 1988 Accident de avion Incendiul din Ramstein 70 de morți, 1000 de răniți[5]
Aeroportul International Düsseldorf 1996 Aeroport Incendiul din Düsseldorf cauzat de sudare nesupravegheată, 17 morți, 88 de räniți
Göteborg 29 octombrie 1998 incendiu într-o discotecă 63 de morți
Tunelul Mont-Blanc 1999 accident de circulație Incendiul din Tunelul Mont-Blanc 39 de morți
Tunelul Tauern 1999 accident de circulație coliziunea a douä autocamioane 12 morti
Kitzsteinhorn, Kaprun 2000 accident de cale ferată Incendiul din Tunelul Kaprun 155 de morti
Gotthard 2001 accident de circulație coliziunea a două autocamioane 11 morți

-

Hemel Hempstead la Londra 11 decembrie 2005 accident industrial 20 de cisterne se aprind 43 de răniți

-

Peloponez și Eubeea 24, 25 și 26 august 2007 incendiu de pădure peste 300 de incendii în Peloponez și Eubeea 64 de morti

Note

  1. ^ Termeni și expresii p.s.i. Pompierii români
  2. ^ a b Legea 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 din 21/07/2006, art.1-6 și art.27, alin.1,
  3. ^ Inspecția de Prevenire ISU Bistrița Arhivat în , la Wayback Machine.- Scopuri ale activității de prevenire
  4. ^ Inspecția de Prevenire ISU Alba Arhivat în , la Wayback Machine.- Forme ale activității de prevenire
  5. ^ 28. August 1988 - Flugschaukatastrophe von Ramstein (în germană), WDR, 28 august 2013

Bibliografie

  • Norme generale de apărare împotriva incendiilor Arhivat în , la Wayback Machine. - Ordinul M.A.I. 163 din 2007 Publicat în M. Of. nr. 216 din 29 martie 2007
  • Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările ulterioare Arhivat în , la Wayback Machine. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 in 21/07/2006
  • ISU Vrancea Arhivat în , la Wayback Machine.: Măsuri de prevenire a incendiilor, pentru perioada sezonului rece, la gospodăriile populației - Vrancea Media
  • Materiale de informare preventivă elaborate de I.G.S.U. Arhivat în , la Wayback Machine. Prevenirea incendiilor în sezonul rece, cald și sărbătorilor de iarnă
  • Pompierii Voluntari Arhivat în , la Wayback Machine. Cauze de incendiu

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Incendiu
  • Conflagration on map Arhivat în , la Wayback Machine. (AccidentMap.com Accident on map)
  • Recomandări pentru prevenirea incendiilor la locuințe pe timpul sezonul rece Ziarul Adevărul Târgoviște
  • Recomandări pentru prevenirea incendiilor pe timpul slujbelor religioase Arhivat în , la Wayback Machine. Olteanul - 17.04.2014
  • ro Ghid prim ajutor Arhivat în , la Wayback Machine.

Vezi și


v  d  m
Lupta contra incendiilor
Concepție
Servicii Publice S.U.
Metode, Reglementări
Tehnică
de lucru
Echipamente
de protecție
Instrumente
Dispozitive
Instalații
Utilaje și
tehnică de
intervenție
Cadru
Structuri pompieri
Servicii(profesioniste,
voluntare și private S.U.)
și urgență
Protocoale, ONG
Profesii,
Termeni
Foc · Flacără · Backdraft · BLEVE · Combustie · Clasă de incendiu · Deflagrație · Desfumare · Dezastru · Dezastru natural · Evacuare · Incendiu (industrial de pădure · de câmpie · , de vehicul de navă) · Primul ajutor · Protecție civilă · Situație de urgență · Sistem de alertă de urgență Triunghi de foc ·
Istorie, tradiții, culturală și sport - activități pompieri

Cultură:Muzeul Foișorul de Foc București · Bătălia din Dealul Spirii · Monumentul Eroilor Pompieri din București  · Pavel Zăgănescu - erou pompier ·
Sfinți:Iosif cel Nou de la Partoș - Patron spiritual al Pompieri din România · Sfântul Florian - Protectorul Pompierilor ·
Zile festive:Ziua Pompierilor din România · Ziua Internațională a Pompierilor · Ziua Protecției Civile · Ziua rezervistului · Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor la Dezastrelor Naturale
Concursuri:profesionale și · sportive pompieri · Concursuri profesionale CTIF ale serviciilor pentru situații de urgență și elevilor · Competiții internaționale de stingere a incendiilor ·
Jocurile Mondiale ale Pompierilor · Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor ·
Resurse bibliografice utile dezvoltării domeniului pe Wikipedia ·

  • v
  • d
  • m
Concepție
Organisme Sistem național
Comitete pentru situații de urgență (S.U.)
  • Comitete: național(C.N.S.U.), ministerial(C.M.S.U.), județean(C.J.S.U. și C.J.C.C.I.) și local( C.L.S.U.);
Servicii publice specializate
Sănătate publică
și servicii medicale de urgență
Serviciile publice comunitare S.U.
Organizații protecția copilului
Servicii de urgență specializate
Alte structuri stabilite prin H.G.
ONG, Voluntariat
Termeni medicali
și situații de urgență