Historia ecclesiastica

Historia ecclesiastica
Informații generale
Autor	Eusebiu din Cezareea
Gen	Church history[*][[Church history (genre of history and religious literature)|​]][1]
Ediția originală
Limba	limba greacă veche[1]
Modifică date / text

Historia ecclesiastica este opera istorică a lui Eusebiu din Cezareea.

Data compoziției și problema edițiilor operei

Atât datarea compoziției operei cât și diferitele sale ediții (a căror existență este atestată de tradiția manuscriselor) este viu dezbătută.

Conform unei ipoteze, care s-a bucurat de larg consens printre cercetători, prima ediție ar fi cuprins cărțile (liber) de la I la VII și ar fi anterioară izbucnirii persecuției lui Dioclețian (303); în 311, Eusebiu ar fi adăugat pentru a doua ediție, cartea (liber) a VIII-a; după 318, tot el, ar fi redactat actuala carte (liber) a X-a, conținând omelia pentru dedicarea bazilicii din Tir (în 315) și ar fi împărțit cartea a VIII-a în două părți, creând în felul acesta cartea a IX-a.

Opera este foarte des citată în latină cu numele de Historia ecclesiastica (abreviat: Hist. eccl.), nu lipsesc însă trimiterile în limba greacă sau în limbile moderne (în română de ex. Istoria bisericească, prescurtat: Ist.bis.,)

Conform declarației explicite, așezată de autor la început (Hist.eccl., I,1,1), opera în 10 cărți, își propune să trateze o serie de teme care în fapt vor forma și scheletul textului și care (teme) corespund fundamental scopului apologetic de a exalta adevărul și temeinicia Bisericii.

Structura pe cărți (liber) a operei

Succesiunile apostolice

Succesiunile apostolice, adică listele episcopilor care s-au succedat, plecând de la apostoli până în zilele autorului, în sediile cele mai importante: Roma, Alexandria, Antiohia, Ierusalim.

Eusebiu fixează aceste succesiuni în legătură cu perioadele de domnie a împăraților. Dincolo de faptul pe care-l constituie țesătura expoziției, această temă are scopul de a evidenția continuitatea și, deci autenticitatea, tradiției ortodoxe, cu rol antieretic.

Evenimentele remarcabile ale istoriei bisericii

Eusebiu nu se mulțumește doar să relateze, în mod constant – însă – citează izvoare istorice (atât bisericești cât și laice) și deseori reproduce textul documentelor importante (bine-înțeles, favorabile creștinismului și temei tratate de el): rescripte imperiale, edicte, scrisori etc..

Marii episcopi și învățători

Liber III, prezintă pe cei mai însemnați episcopi și învățători ai mesajului creștin. Sunt pomeniți șaizecișișase de scriitori bisericești (îndeosebi greci și orientali); la vreo treizeci dintre ei reproduce lista (catalogul) operelor lor și citează multe dintre acestea (vreo 255 de citate) fie direct fie indirect.

Ereticii

În această secțiune, Eusebiu menționează numele ereticilor și – în linii mari – conținutul ereziei lor bazându-se îndeosebi pe scrieri polemice anterioare.

Nenorocirile

Aici, Eusebiu prezintă nenorocirile care i-a lovit pe evrei, drept pedeapsă pentru răstignirea lui Isus.

Eusebiu este atent să sublinieze toate manifestările de răzvrătire a evreilor față de puterea imperială precum și represiunile puterii: acesta este – după el – semnul intervenției dumnezeiești în istorie. Relatează cu detalii „Războiul iudaic” terminat cu distrugerea Ierusalimului, în anul 70 (cărțile II și III) și a doua distrugere a templului de împăratul Adrian (liber IV).

Persecuțiile păgâne împotriva creștinilor

Eusebiu interpretează fenomenul persecuțiilor ca fiind expresie a acțiunii diabolice, dar și ca formă de pedeapsă dumnezeiască, care – în cele din urmă – se rezolvă în mod providențial pentru creștini și dezastruos pentru persecutori.

Martirii creștini

Eusebiu dedică o atenție deosebită eroilor credinței creștine, martori ai tăriei și rezistenței creștinismului. Se pare că avea deja redactată o colecție de Acta Martyrum, (Actele Martirilor), la care face deseori referință în cărțile (liber) IV și V.