Doisprezece Apostoli

Doisprezece Apostoli
Categoria III IUCN (Monument al naturii)
Harta locului unde se află Doisprezece Apostoli
Harta locului unde se află Doisprezece Apostoli
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția Județul Suceava
 România
Cel mai apropiat orașVatra Dornei
Coordonate47°15′53″N 25°12′00″E () / 47.26472°N 25.20000°E[1]
Suprafață200 ha
Înființare1971, declarat în 2000
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Doisprezece Apostoli (monument al naturii), este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic), situată în județul Suceava pe teritoriul administrativ al comunei Dorna Candrenilor.[2]

Caracteristici

De-a lungul celor 11 km ale traseului tematic turistic „Doisprezece Apostoli” din interiorul ariei protejate, traseu care pornește din satul Gura Haitii, aflat la 28 km de Vatra Dornei în Comuna Șaru Dornei, pe turiști îi așteaptă o excursie prin păduri de molid și pășuni subalpine către una dintre cele mai frumoase destinații din Parcul Național Călimani.[3]

Rezervația are o suprafață de 200 ha și reprezintă un complex de roci eruptive cu figuri zoomorfe si antropomorfe, unice prin frumusețea și forma lor, formate prin eroziunea agregatelor vulcanice (modelare eoliană, dezagregare fizică de tipul îngheț-dezgheț, eroziune produsă de apele de șiroire).

Apare de exemplu figura unui moș cu barbă - spre nord, a unui bătrân - spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce amintește silueta lui Nefertiti ș.a. Printre acestea se remarcă figura misterioasă a Moșului ce prezintă trei fațete distincte - toate cu chip uman.

Semnificație

De sărbătoarea celor Doisprezece Apostoli (29 iunie), localnicii urcă din zonele învecinate pentru a sărbători „Moșii din Călimani”.[3]

Vezi și

Legături externe

  • Programul de dezvoltare Ecoturism Țara Dornelor Arhivat în , la Wayback Machine.

Note

  1. ^ Google Earth
  2. ^ Nature_Reserve ProtectedPlanet.net - Doisprezece Apostolidelimitarea ariei protejate, accesat la 11 februarie 2012
  3. ^ a b „Poteca tematică Doisprezece Apostoli”. Arhivat din original la . Accesat în . 


v  d  m
Rezervații naturale în județul Suceava
Tip botanic Pădurea Voivodeasa - Obcinele Mari
Tip floristic
Tip forestier
Tip geologic
Doisprezece Apostoli1.2  • Moara Dracului1  • Piatra Țibăului1
Tip geologic-paleontologic
Tip mixt
Tip paleontologic
1. Rezervații naturale declarate monument al naturii 2. Rezervații naturale incluse în Parcul Național Călimani
3. Rezervații naturale incluse în Parcul Național Munții Rodnei