Comitatele Irlandei

Insula Irlanda, imagine NASA

Insula Irlanda are 32 de comitate sau județe. Dintre acestea, 26 aparțin Republicii Irlanda și 6 aparțin Irlandei de Nord, care este parte a Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Comitatele sunt subdiviziuni ale vechilor Provincii ale Irlandei, fiind constituite din teritorii mai mici. În timp ce unele dintre ele au o existență foarte veche, majoritatea comitatelor au fost constituite și s-au dezvoltat sub administrația anglo-normanzilor și, mai târziu, a britanicilor. Astfel, în timp ce unele comitate a fost create în secolul următor sosirii lui Strogbow pe insulă, ultimul dintre ele, Comitatul Wicklow, a fost definitivat în 1606.

Comitatele au determinat și organizarea activităților culturale și sportive la un nivel local, așa cum ar fi Gaelic Athletic Association, determinând apariția unui puternic spirit competițional și de loialitate locală.

Definiția strictă a ceea ce constituie cu adevărat un comitat în Irlanda a fost într-un fel umbrită de asocierea populației cu comitatele corespunzătoare administrative, în special în cele unde tradiția și istoria îndelungată sunt puternice, precum ar fi în comitatele North Tipperary, South Tipperary, sau, mai recent, în cele trei subdiviziuni ale Comitatului Dublin, Dun Laoghaire-Rathdown, Fingal și South Dublin.

Comitatele Republicii Irlanda

Republica Irlanda este împărțită în 26 de comitate:

  • Comitatul Carlow
  • Comitatul Cavan
  • Comitatul Clare
  • Comitatul Cork
  • Comitatul Donegal
  • Comitatul Dublin
  • Comitatul Kildare
  • Comitatul Galway
  • Comitatul Kerry

Harta Irlandei conținând cele 32 de comitate (județe) ale Insulei

Map of Ireland with numbered counties. Republica Irlanda
  1. Dublin
  2. Wicklow
  3. Wexford
  4. Carlow
  5. Kildare
  6. Meath
  7. Louth
  8. Monaghan
  9. Cavan
  10. Longford
  11. Westmeath
  12. Offaly
  13. Laois
  14. Kilkenny
  15. Waterford
  16. Cork
  1. Kerry
  2. Limerick
  3. Tipperary
  4. Clare
  5. Galway
  6. Mayo
  7. Roscommon
  8. Sligo
  9. Leitrim
  10. Donegal

Irlanda de Nord

  1. Fermanagh
  2. Tyrone
  3. Londonderry
  4. Antrim
  5. Down
  6. Armagh




Subiecte Irlanda — Irlandezi — Limba irlandeză
v  d  m

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie
Economie  • Educație  • Floră  • Faună  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică
Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal

v  d  m
Republica Irlanda Comitatele Irlandei Republica Irlanda
Comitatele sunt ordonate după cele patru provinci irlandeze
 Connacht

Galway · Leitrim · Mayo · Roscommon · Sligo

Comitatele Irlandei
 Munster

Clare · Cork · Kerry · Limerick · Tipperary (North Tipperary · South Tipperary· Waterford

 Leinster

Carlow · Dublin (City of Dublin · Dún Laoghaire–Rathdown · Fingal · South Dublin· Kildare · Kilkenny · Laois · Longford · Louth · Meath · Offaly · Westmeath · Wexford · Wicklow

 Ulster

Antrim1 · Armagh1 · Cavan · Donegal · Down1 · Fermanagh1 · Londonderry1 · Monaghan · Tyrone1

Comitate în italice sunt comitate istorice  · Comitate în paranteze au fost create prin reforme  · 1 Comitatul se află în Irlanda de Nord

v  d  m
Comitatele și orașele Irlandei de Nord
Comitate
Orașe
Armagh · Belfast · Derry · Lisburn · Newry
v  d  m
Irlanda de Nord — Nord irlandezi — Limbile engleză și irlandeză
Țara constituentă a Regatului Unit
Apărare • Așezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • DemografieDrapel • Economie • Educație • Floră • Faună • Geografie • Istorie • Împărțire administrativăOrașe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism
Drapelul Irlandei de Nord

Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal