Cazul locativ

Gramatică
Morfologie
Parte de vorbire
Sintaxă
Caz
• Ablativ
• Acuzativ
• Dativ
• Genitiv
• Instrumental
• Locativ
• Nominativ
• Vocativ
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Complement
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

Locativul este un caz al flexiunii nominale, adică al declinării în limba proto-indo-europeană, care arăta locul unde se săvârșește acțiunea verbului[1].

Cazul locativ era prezent în limbile indo-europene vechi, precum sanscrita, greaca și latina, fiind moștenit de unele limbi indo-europene moderne, cum sunt majoritatea limbilor slave. În acestea se folosește cu anumite prepoziții, pentru a exprima unele complemente.

De exemplu, în limbile sârbă și croată, la cazul locativ cu unele prepoziții se exprimă în primul rând complementul circumstanțial de loc subordonat verbelor care nu exprimă o deplasare către locul respectiv[2]: Ležao je u hladnoj sobi „Stătea culcat în camera rece”[3], na koncertu „la concert”[4], Pendrek mu visi o pojasu „Măciuca îi atârnă de cingătoare”, pri vrhu planine „lângă vârful muntelui”, Mačka hoda po krovu „Pisica umblă pe acoperiș”[5].

Cu aceleași prepoziții, la locativ se exprimă și alte feluri de complemente.

De exemplu, locativul cu prepoziția o este cazul complementului indirect despre care se vorbește: Govorimo o ratu „Vorbim despre război”[5].

Acest caz este cerut și de anumite verbe, împreună cu prepoziții din exemplele de mai sus, formând alte complemente indirecte. Exemplu: Zahvaljujemo Bogu na darovima „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru daruri”[6].

Alte complemente circumstanțiale exprimate cu locativul sunt[5]:

  • cu prepoziția pri: pri kraju dana „pe la sfârșitul zilei”;
  • cu prepoziția po: po dolasku „după sosire”;

Note

  1. ^ Constantinescu-Dobridor 1980, p. 275.
  2. ^ Complementul de loc al verbelor care exprimă deplasarea către locul respectiv se exprimă cu cazul acuzativ.
  3. ^ Barić 1997, p. 573.
  4. ^ Browne 2004, p. 25.
  5. ^ a b c Browne 2004, p. 29.
  6. ^ Barić 1997, p. 444.

Bibliografie

  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Editura Albatros, 1980
  • hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 14 august 2018)
  • en Browne, Wayles și Alt, Theresa, A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă și croată), SEELRC, 2004 (accesat la 14 august 2018)