Cartea lui Iona

Iona și peștele într-o pictură de Gustave Doré (din 1883)

Cartea lui Iona este a cincea în colecția celor douăsprezece cărți profetice minore din Vechiul Testament. Ea îl are în prim-plan pe Iona, fiul lui Amitai, chemat de Dumnezeu să profețească în Ninive distrugerea cetății.

Savanții mainstream ai Bibliei consideră în general Cartea lui Iona drept ficțiune,[1][2][3] și adesea cel puțin parțial o satiră.[4][5]

Conținut

Dumnezeu îi comandă lui Iona să prezică în orașul Ninive. Nevrând să meargă, Iona încearcă să evite comanda Dumnezeului ducându-se la Iope și apoi plecând la Tarsis. Începe furtuna pe mare. Marinarii descoperă repede că furtuna nu este una obișnuită și a apărut din cauza nesupunerii lui Iona în fața Domnului. Iona admite aceasta și spune că furtuna se va sfârși atunci când marinarii îl vor arunca peste bord. Marinarii încearcă să ducă corabia spre coastă dar, neputând, se simt forțați să îl arunce pe Iona. Când Iona se află în apă, marea se calmează. Iona este înghițit de către un pește mare.

Note

  1. ^ Kripke 1980, p. 67.
  2. ^ Jenson 2009, p. 30.
  3. ^ Chisholm 2009, p. unpaginated. : "Despite the modern scholarly consensus that the book is fictional, [...]"
  4. ^ Band 2003, pp. 105–107.
  5. ^ Ben Zvi 2003, pp. 18–19.

Bibliografie

  • Band, Arnold J. (), Studies in Modern Jewish Literature, JPS Scholar of Distinction Series, Philadelphia, Pennsylvania: The Jewish Publication Society, ISBN 0-8276-0762-8 
  • Ben Zvi, Ehud (), The Signs of Jonah: Reading and Rereading in Ancient Yehud, Sheffield, England: Sheffield Academic Press, ISBN 0-8264-6268-5 
  • Chisholm, Robert B. Jr. (). Handbook on the Prophets. Baker Publishing Group. p. unpaginated. ISBN 978-1-58558-365-2. Accesat în . 
  • Jenson, Philip Peter (). Obadiah, Jonah, Micah: A Theological Commentary. The Library of Hebrew Bible/Old Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. 30. ISBN 978-0-567-44289-5. Accesat în . 
  • Kripke, Saul A. () [1972], Naming and Necessity, Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press, ISBN 0-674-59846-6 


Legături externe

  • Edmond Constantinescu, Biblia ca literatura pe YouTube, Oxygen2


v  d  m
Cărțile Bibliei
Părți majore
Vechiul
Testament
Geneza  · Exodul  · Levitic  · Numeri  · Deuteronom  · Iosua  · Judecători  · Rut  · Cartea întâi a lui Samuel  · Cartea a doua a lui Samuel  · Cartea întâi a Regilor  · Cartea a doua a Regilor  · Cartea întâi Paralipomena (1 Cronici)  · Cartea a doua Paralipomena (2 Cronici)  · Ezra  · Neemia  · Estera  · Iov  · Psalmi  · Proverbe  · Ecleziast  · Cântarea Cântărilor  · Isaia  · Ieremia  · Plângerile lui Ieremia  · Ezechiel  · Daniel  · Osea  · Ioel  · Amos  · Obadia  · Iona  · Mica  · Naum  · Habacuc  · Țefania  · Hagai  · Zaharia  · Maleahi
Cartea lui Tobit  · Iudita  · Adăugiri la Estera  · 1 Macabei  · 2 Macabei  · Cartea Înțelepciunii  · Isus Sirach  · Baruh & Epistola lui Ieremia  · Adăugiri la cartea lui Daniel (Istoria Susanei  · Cântarea celor trei tineri  · Istoria balaurului)
ortodoxe
1 Ezdra  · 2 Ezdra ("Rugăciunea lui Manase")  · Psalmul 151  · 3 Macabei  · 4 Macabei  · Odes
siriace
2 Baruh  · Psalmii 152–155
4 Baruh  · Cartea lui Enoh  · Jubileele  · 1-3 Meqabyan
Matei  · Marcu  · Luca  · Ioan  · Faptele Apostolilor  · Romani  · 1 Corinteni  · 2 Corinteni  · Galateni  · Efeseni  · Filipeni  · Coloseni  · 1 Tesaloniceni  · 2 Tesaloniceni  · 1 Timotei  · 2 Timotei  · Tit  · Filimon  · Evrei  · Iacob  · 1 Petru  · 2 Petru  · 1 Ioan  · 2 Ioan  · 3 Ioan  · Iuda  · Apocalipsa
Canon biblic
Subdiviziuni
Manuscrise
Manuscrisele de la Marea Moartă  · Septuaginta  · Torah Samariteană  · Targum  · Diatessaron  · Peșitta  · Vetus Latina  · Canonul Muratorian  · Manuscrisele Noului Testament
Vezi și
Categorie:Biblia · Portal:Creștinism · Proiect Biblia
Control de autoritate
Acest articol legat de religie este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa !