Biroul Național de Statistică

Biroul Național de Statistică
Prezentare generală
CompetențăGuvernul Republicii Moldova
SediuChișinău, Republica Moldova
Șefii agenției
Vitalie Valcov, Director
Prezență online
www.statistica.md
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Biroul Național de Statistică (abr. BNS) este autoritatea administrativă centrală care conduce și coordonează activitatea în domeniul statisticii din Republica Moldova.

În activitatea sa, instituția se călăuzește de Constituția Republicii Moldova, Legea cu privire la statistica oficială, acte legislative, hotărâri ale Parlamentului, decrete ale Președintelui Republicii Moldova, ordonanțe, hotărîri și dispoziții ale Guvernului, tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Biroul elaborează de sine stătător sau în comun cu alte autorități administrative centrale și aprobă metodologiile cercetărilor statistice și de calcul al indicatorilor statistici, în conformitate cu standardele internaționale, în special ale Uniunii Europene, și cu practica avansată a altor țări, precum și ținînd cont de specificul condițiilor social-economice ale Republicii Moldova; organizează, în conformitate cu programul de lucrări statistice, aprobat anual de către Guvern, cercetări statistice privind situația și dezvoltarea economică, socială, demografică a țării, executînd lucrările de colectare, prelucrare, centralizare, stocare și diseminare a datelor statistice.

Biroul este subordonat Guvernului și răspunde în fața acestuia pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin.[1]

Referințe

  1. ^ HOTĂRÎRE Nr. 1034 din 29.12.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Biroului Național de Statistică, structurii, componenței nominale a Colegiului și efectivului-limită al acestuia

Legături externe

  • Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova - pagina oficială
  • Biroul Național de Statistică pe facebook
  • Banca de date statistice Moldova
  • Anuarul Statistic al Republicii Moldova
  • Harta animată Mișcarea naturală a populației
  • Piramida animată a populației
  • Calculatorul Indicelui Prețurilor de Consum