Arhitectură paleocreștină

Arhitectura paleocreștină este cea mai veche perioadă a arhitecturii creștină, care s-a dezvoltat în Imperiul Roman în Antichitatea târzie.

A început modest de la sfârșitul secolului al II-lea până în 313, când Creștinismul era persecutat, și apoi a înflorit în tot Imperiul începând cu domnia lui Constantin, primul împărat care s-a convertit la Creștinism, și cu Teodosiu I, care a făcut din Creștinism religie oficială în 380. Arhitectura paleocreștină a fost astfel direct descendentă din tradiția arhitecturală romană clasică. Ea nu a creat un vocabular nou, ci a dat un nou sens elementelor din jur pentru a aduna credincioșii, a amplifica locurile sfinte, a se închina martirilor și a onora morții.

Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Lucian GAVRILA (Contribuții • Jurnal) acum 2 luni.