Anhidridă ftalică

Anhidridă ftalică
Nume IUPAC2-benzofuran-1,3-dionă
Alte denumiriAnhidridă ftalică
Identificare
SMILES
O=c1oc(=O)c2ccccc12
Număr CAS85-44-9
ChEMBLCHEMBL1371297
PubChem CID6811
Informații generale
Formulă chimicăC8H4O3
Aspectsolid alb
Masă molară148,1 g/mol
Proprietăți
Densitate1,53 g/cm3
Starea de agregaresolidă
Punct de topire131,6 °C
Punct de fierbere295 °C (sublimează)
Presiune de vapori0 millimetre of mercury[1]  Modificați la Wikidata
Pericol
X : Nociv
Nociv,
Fraze RR22, R41, R37/38, R42/43
Fraze S(S2), S23, S26, S46, S24/25, S37/39
SGH05 : CorozivSGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcoticSGH08 : Sensibilizant, mutagen, cancerigen, reprotoxic
Pericol
H302, H315, H317, H318, H334, H335,
H302 : Nocif en cas d'ingestion
H315 : Provoque une irritation cutanée
H317 : Peut provoquer une allergie cutanée
H318 : Provoque des lésions oculaires graves
H334 : Peut provoquer des symptômes allergiques ou d'asthme ou des difficultés respiratoires par inhalation
H335 : Peut irriter les voies respiratoires
NFPA 704

1
3
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Anhidrida ftalică este un compus organic cu formula C6H4(CO)2O, fiind anhidrida acidului ftalic. Este forma comercială principală a acidului ftalic, și a fost prima anhidridă a unui acid dicarboxilic folosită în scopuri comerciale. Este un solid alb și este folosită în industrie ca plastifiant pentru producerea materialelor plastice. În 2000, producția la nivel mondial era estimată la aproximativ 3 milioane de tone pe an. [2]

Se poate obține prin încălzirea acidului ftalic peste punctul său de topire. [3]

Synthèse de l'anhydride phtalique

Referințe

  1. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0512.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Peter M. Lorz, Friedrich K. Towae, Walter Enke, Rudolf Jäckh, Naresh Bhargava, Wolfgang Hillesheim Phthalic Acid and Derivatives în Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, 2007, Wiley-VCH, Weinheim. doi:10.1002/14356007.a20_181.pub2
  3. ^ Costin Nenițescu Chimie Organică, Editura Didactică și Pedagogică, București, ediția a VII-a, volumul I, pg. 792.
Control de autoritate